Parlamentul European a votat conditiile cheie pentru Brexit. Ce cer eurodeputatii Marii Britanii, inainte de a parasi blocul comunitar
Parlamentul European
Eurodeputatii au adoptat, miercuri, cu o larga majoritate o rezolutie in care sunt prezentate oficial principiile si conditiile cheie ale Parlamentului pentru a aproba acordul de retragere a Marii Britanie din UE.
Un astfel de acord la sfarsitul negocierilor pentru Brexit va avea nevoie de aprobarea Parlamentului European, a anuntat Legislativul de la Strasbourg.
In opinia eurodeputatilor, cel mai important aspect al negocierilor este asigurararea unui tratament egal si corect pentru cetatenii UE care traiesc in Marea Britanie si pentru cetatenii britanici care traiesc in UE.
Ei subliniaza si faptul ca Marea Britanie ramane un stat membru pana la plecarea oficiala, acest lucru presupunand drepturi si obligatii, inclusiv angajamente financiare care s-ar putea prelungi dincolo de data retragerii.
Rezolutia avertizeaza impotriva oricarui schimb intre securitate si viitoarele relatii economice intre UE si Marea Britanie, se opune oricarei abordari de tipul ”a la carte” sau unei relatii bazate pe acorduri separate pentru fiecare sector economic si reitereaza indivizibilitatea celor patru libertati fundamentale pe piata unica - libertatea de miscare a bunurilor, capitalurilor, serviciilor si oamenilor.
Rezolutia spune ca doar atunci cand se va fi realizat ”un progres substantial” in negocierile privind modalitatea de iesire a Marii Britanii din UE poate incepe discutia despre posibile aranjamente tranzitorii. Acestea nu pot dura mai mult de trei ani, iar acordul privind viitoarea relatie nu poate fi incheiat decat dupa ce Marea Britanie a parasit UE.
Cetatenii pe primul loc
Interesele cetatenilor trebuie sa fie in prim-plan inca de la inceput, se arata in rezolutie, unde se arata, de asemenea, ca cetatenii irlandezi ”vor fi afectati in mod special”. Deputatii cer tuturor partilor sa ramana angajate in procesul de pace din Irlanda de Nord si sa evite o granita puternica. Circumstantele speciale prezentate de aceasta situatie trebuie sa fie o prioritate in acordul de retragere.
Rezolutia avertizeaza Marea Britanie impotriva oricarei incercari de a limita drepturile privind libertatea de miscare inainte de retragerea efectiva din UE si cere UE-27 sa examineze modul in care se poate raspunde temerilor cetatenilor britanici ca Brexit va duce la pierderea drepturilor legate de cetatenia UE.
Principiile de negociere
Deputatii cer ambelor parti sa actioneze cu buna-credinta si in completa transparenta pentru a asigura o retragere corecta.
Rezolutia noteaza ca Marea Britanie ar incalca legislatia UE daca va negocia acorduri comerciale cu state terte inainte de a parasi UE si avertizeaza Marea Britanie sa nu se angajeze in negocieri bilaterale cu unul sau mai multe state membre privind procedurile de retragere sau privind viitoare relatii cu UE.
Obligatiile continua
Marea Britanie va continua sa se bucure de drepturile sale de membru UE pana la momentul retragerii. Totodata, va trebui sa isi indeplineasca si obligatiile, inclusiv cele financiare, care rezulta printre altele din bugetul UE actual pe termen lung. Astfel de angajamente financiare ar putea exista si dupa data retragerii, se mai spune in text.
Parlamentul European are intentia de a construi pe elementele prezentate in aceasta rezolutie pe durata negocierilor, de exemplu prin adoptarea unor alte rezolutii, inclusiv privind subiecte specifice sau domenii particulare, se arata in textul adoptat.
In deschiderea sesiunii de miercuri, Presedintele Parlamentului European Antonio Tajani a spus ca ”votul Parlamentului va fi decisiv pentru rezultatul final al conditiilor in care Marea Britanie se va retrage din UE si pentru viitorul relatiilor dintre UE si Marea Britanie. Recentele atacuri teroriste au subliniat faptul ca toate statele europene trebuie sa continue sa lucreze impreuna indeaproape.”
Dezbaterea a aratat un sprijin transpartinic pentru prioritatea absoluta de a proteja interesele cetatenilor celor mai afectati de Brexit. Majoritatea liderilor grupurilor politice au subliniat si ca UE 27 vor ramane unite si isi vor proteja interesele, chiar daca este nevoie ca negocierile sa aiba loc intr-o atmosfera de serenitate. Toate grupurile de stanga au subliniat ca pentru ele o prioritate este protectia sociala.
Pe acelasi subiect: