Parisul, ostil fata de intrarea Romaniei si Bulgariei in Spatiul Schengen
Parisul si-a reafirmat luni ostilitatea fata de intrarea Romaniei si Bulgariei in Spatiul Schengen in actualele conditii de control la frontierele externe ale celor doua tari, a declarat luni ministrul francez de Externe Laurent Fabius, relateaza postul France Inter, citat de Mediafax.
In plina polemica asupra dificultatilor de intergrare a romilor in Franta, seful diplomatiei franceze a facut totusi o distinctie intre situatia romilor si problema unei aderari la spatiul de libera circulatie.
Decizia cu privire la o eventuala intrare a Roaniei si Bulgariei in cadrul acestui grup de 26 de tari (22 state membre UE plus Elvetia, Liechtenstein, Norvegia si Islanda) urmeaza sa fie transata la sfarsitul lui 2013, a subliniat Fabuis.
In opinia sefului diplomatiei franceze, aderarea la Schenghen a acestor doua state membre ale Uniunii Europene (UE) - vizate de restrictii pe piata muncii in UE care vor fi anulate pe 1 ianuarie 2014 - va insemna ca imigranti provenind din tari din afara Uniunii ar putea sa patrunda in mod liber pe teritoriul european, trecand pe teritoriul celor doua tari.
"Exista o problema, pentru ca trebuie sa fim siguri ca Bulgaria si Romania vor avea mijloacele de verificare", a argumentat Fabius. "Pentru moment, imi pare ca nu sunt indeplinite conditiile", a subliniat el.
El apreciaza ca adoptarea unei decizii pana la sfarsitul anului privind aderarea celor doua state la Spatiul Schengen pare, astfel, "foarte dificila" in conditiile actuale, o opinie impartasita de imensa majoritate a tarilor din acest spatiu, este el de parere.
"Daca nu intervine o schimbare a conditiilor, nu suntem favorabili" aderarii, a adaugat seful diplomatiei franceze.
Laurent Fabius a depus un efort sa evite atat polemica declansata in cadrul majoritatii aflate la putere si a Guvernului francez de politica de desfiintare a taberelor ilegale dusa de ministrul de Interne Manuel Valls, cat si declaratiile recente ale acestuia cu privire la dificultatile de integrare ale romilor.
"Coerenta nu este interzisa", a spus el, admitand totodata faptul ca taberele ilegale ale romilor ridica "dificultati enorme" - "deoarece exista dificultati sociale, pentru ca exista copii care fura, etc.", a subliniat el.
Seful diplomatiei franceze a insistat de asemenea asupra faptului ca UE acorda fonduri Romaniei pentru integrarea romilor, dar ca aceste fonduri nu sunt utilizate, recunoscand in acelai timp ca acest repros ar trebui sa fie adresat si altor tari.
"Sunt eforturi de facut", a adaugat Fabius, potrivit caruia Bucurestiul ar fi dispus sa trimita politisti suplimentari in Franta si care cere ca tinerii hoti romani sa nu fie eliberati imediat.
Pe acelasi subiect: