Hollande sustine expulzarea romilor, idee propusa de ministrul francez de Interne. Romaniei ii va fi refuzata aderarea la Schengen
Presedintele Frantei si-a asumat pozitia ministrului de Interne cu privire la romi, iar o consecinta directa a acestei directii ferme este ca Romaniei ii va fi refuzata intrarea in Spatiul Schengen la 1 ianuarie din cauza neindeplinirii conditiilor, potrivit unei surse de la Élysée citate miercuri de Europe1.fr.
Potrivit site-ului postului radio, un colaborator apropiat al presedintelui francez, caruia nu-i precizeaza identitatea, a declarat ca Romaniei ii va fi refuzata aderarea la Schengen pe 1 ianuarie, deoarece conditiile nu vor fi indeplinite, fara sa ofere alte precizari.
Europe1 citeaza pe site declaratia "majoritatea romilor cu vocatia de a fi escortati in tara de origine" si i-o atribuie lui François Hollande, comentand ca "seamana afirmatiei de marti a lui Manuel Valls" si notand ca nu exista aproape nicio diferenta de pozitie intre seful statului francez si ministrul sau de Interne asupra acestui subiect spions.
"Doar o minoritate cauta sa se integreze", a mai fi declarat presedintele francez intr-un cerc restrans, dupa ce Valls a declansat polemica cu privire la romi, scrie postul.
CE ameninta Franta cu sanctiuni, in urma afirmatiilor lui Valls despre romi
Franta a fost amenintata cu sanctiuni, miercuri, de Comisia Europeana (CE), in urma afirmatiilor ministrului socialist de Interne Manuel Valls despre imposibilitatea insertiei acestora si expulzarea inevitabila a celor mai multi dintre ei, relateaza AFP, preluata de Mediafax.
"Majoritatea (romilor) trebuie sa fie condusa la frontiera", a insistat miercuri Manuel Valls pentru grupul de radio-televiziune RMC/BFMTV. "Este iluzoriu sa ne gandim ca vom solutiona aceasta problema doar prin insertie" sociala, declarase deja ministrul francez marti, evocand "moduri de viata (ale romilor) extrem de diferite de ale noastre (francezilor) si care se afla, evident, in confruntare".
"In Romania, dar si in Bulgaria intr-o mai mica masura, trebuie sa aiba loc proiectele de insertie", a subliniat el miercuri.
Intr-o reactie, CE a amintit ca romii, cetateni europeni, au dreptul sa circule liber in toate statele membre ale Uniunii Europene (UE). "Daca aceste principii inscrise in Tratatate nu sunt respectate, Comisia va utiliza toate mijloacele pe care le are la dispozitie", a avertizat Olivier Bailly, un purtator de cuvant al CE, raspunzand unei intrebari despre eventuale sanctiuni
"Franta respecta toate conventiile europene", a replicat miercuri dupa-amiaza Manuel Valls.
CE are posibilitatea sa deschida o procedura de infringement impotriva unui stat membru, in cazul in care ea apreciaza ca tara respectiva nu respecta drepturile fundamentale in vigoare in UE. Ea a deplans o confuzie "voluntara sau involuntara" in regulile si principiile europene pe care o fac oficiali politici din Franta.
"Urmeaza alegeri in Franta", a rezumat Viviane Reding, vicepresedinta CE insarcinata cu Justitia, referindu-se la alegerile municipale din aceasta tara, prevazute in martie 2014. In urma cu trei ani, sub presedintia lui Nicolas Sarkozy, Reding a amenintat deja Franta in acest sens, daca nu opreste expulzarile romilor. Miercuri, ea a evocat suma de "50 de miliarde de euro" pe care UE a pus-o la dispozitia statelor membre in vederea insertiei romilor. "Insa banii nu ajung acolo unde ar trebui sa ajunga, in comune, la primari, acolo unde exista asezari ilegale care trebuie sa fie desfiintate", a spus ea.
Comisarul Consiliului Europei (CoE) pentru Drepturile Omului Nils Muiznieks s-a declarat, la randul sau,"foarte ingrijorat" de "retorica antiromi" din Franta, apreciind ca ea risca sa "ia un viraj periculos odata cu viitoarele alegeri muncipale si europene".
Record de romi expluzati
Potrivit unui raport Amnesty International (AI) dat publicitatii miercuri, numarul romilor expluzati din Franta este "in crestere si s-au atins recorduri in 2012 si 2013". "In 2012, 11.982 de imigranti romi au fost goniti din imobile ocupate si tabere in care locuiau", un numar care "a crescut foarte puternic in primele doua trimestre din 2013, ajungand la 10.174 de persoane, un nivel niciodata atins de la inceputul inregistrarii acestor date in 2010", subliniaza AI.
Aceste date par sa arate ca sosirea stangii la putere nu a modificat situatia precara in care traiesc romii in Franta.
Insa afirmatiile lui Valls au suscitat critici inclusiv in tabara sa, colegul sau Arnaud Montebourg, ministrul francez al Industriei, catalogandu-le drept "excesive". Primul secretar al Partidului Socialist (PS) Harlem Désir a declarat, la randul sau, ca nu crede "in teoriile potrivit carora anumite populatii nu pot fi integrate".
In Europa exista 10-12 milioane de romi, iar cea mai mare parte dintre ei sunt cetateni europeni.
Pe acelasi subiect: