O noua incercare de salvare a zonei euro. Cele mai mari puteri din UE propun un plan economic de 130 mld. euro
Germania, Franta, Italia si Spania, cele mai mari patru economii UE, au convenit vineri sa coopereze in privinta unui plan de sustinere a cresterii economice cu pana la 130 de miliarde de euro, 1% din PIB al zonei euro, potrivit Bloomberg.
"Planul de 130 de miliarde de euro este un semnal puternic", a spus presedintele Frantei, Francois Hollande, intr-o conferinta de presa comuna a liderilor celor patru state, organizata dupa o reuniune la Roma.
Hollande si premierul italian, Mario Monti, au cerut un plan de stimulare economica finantat colectiv. Cancelarul german, Angela Merkel, si premierul Spaniei, Mariano Rajoy, au acceptat vineri propunerea.
"Sunt total de acord cu ceea ce s-a spus, referitor la alocarea 1% din PIB al zonei euro suplimentar pentru crestere economica, pentru eficienta avansului economic si pentru investitii", a spus Merkel.
Premierul Italiei a afirmat, de asemenea, ca se asteapta ca summit-ul UE de la sfarsitul saptamanii urmatoare sa conduca la decizii mai solide si mai credibile vizand cresterea economica fata de reuniunile anterioare.
Pe acelasi subiect: