Japonia a trimis in spatiu o papusa Hello Kitty. Este incercarea guvernului de a promova imaginea industriei high-tech si a stimula cresterea economica a tarii
Japonia a trimis o papusa Hello Kitty pe orbita terestra. Prin aceasta misiune, guvernul nipon doreste sa promoveze imaginea industriei high-tech japoneze si sa stimuleze cresterea economica a tarii, informeaza Reuters, citata de Mediafax.
O pisica Hello Kitty, cu inaltimea de 4 centimetri, a fost plasata la bordul satelitului Hodoyoshi-3. Figurina a fost asezata langa un hublou si "priveste" spre Terra, au precizat reprezentantii companiei Sanrio.
Satelitul, de dimensiunea unui cos de gunoi putin mai mare, a fost conceput de cercetatorii japonezi in cadrul unui program de 40 de milioane de dolari, finantat de Ministerul educatiei si stiintelor din Japonia.
Scopul este acela de a convinge tot mai multe companii private sa colaboreze cu producatorii de sateliti, a spus Toshiki Tanaka, coordonatorul proiectului dezvoltat de Centrul pentru nano-sateliti de la Universitatea din Tokyo.
Initiatorii au ales compania Sanrio in calitate de prim partener privat al lor, dupa ce au ajuns la concluzia ca acest parteneriat ar putea sa ii determine pe numerosii fani ai pisicutei Hello Kitty sa devina interesati de proiectele spatiale.
Proiectul spatial Hello Kitty, lansat in iunie, a reprezentat o piatra de incercare pentru dezvoltatorii de sateliti din Tokyo. Cercetatorii niponi au trebuit sa manevreze satelitul cu mare atentie in ultimele doua luni, pentru ca acesta sa fie orientat pe directia corecta atunci cand erau realizate fotografii cu Hello Kitty ce aveau Terra ca imagine de fundal. De asemenea, ei au folosit o vopsea speciala pentru a o proteja pe Hello Kitty de razele ultraviolete, radiatiile cosmice si efectele nocive ale vidului spatial.
Compania Sanrio a cerut fanilor sa ii expedieze mesaje de maximum 180 de caractere pe care Hello Kitty urma sa le transmita apoi din spatiu prietenilor si familiilor expeditorilor. Compania nipona a primit 100 de mesaje in prima zi dupa acel anunt.
Hello Kitty, care implineste 40 de ani de existenta in 2014, este cel mai popular personaj creat de compania Sanrio.
Celebra pisica a devenit un simbol al culturii japoneze "kawaii", termen ce inseamna "dragut", si este folosita pentru a promova o gama vasta de produse in Japonia, de la jucarii din plus, pana la avioane.