Japonia va testa primul avion de vanatoare invizibil pe radar, in ianuarie |
||
Grupul japonez cu activitate in industria grea Mitsubishi Heavy Industries (MHI) va construi impreuna cu alte intreprinderi japoneze prototipul unui avion de vanatoare invizibil pe radar, primul zbor de testare fiind prevazut in ianuarie 2015, scrie un ziar nipon in editia de marti, relateaza AFP, potrivit Mediafax.
In cazul in care acest proiect se va concretiza, acesta va fi primul avion de vanatoare conceput intergal de catre Japonia de la sfarsitul anilor '70 - de la crearea avionului de tip Mitsubishi F-1 - si pana in prezent.
Potrivit ziarului Mainichi Shimbun, consortiul condus de gigantul MHI incearca sa puna la punct o aeronava cu performante similare celor ale avionului american de tip F-35, pe care Japonia l-a ales la sfarsitul lui 2011 in vederea echiparii armatei si consolidarii securitatii tarii intr-un context regional de incertitudine si tensiuni cu Coreea de Nord si China.
Publicatia evoca un proiect in valoare totala de 39,2 miliarde de yeni (286 de milioane de euro).
Ministerul Apararii va proceda ulterior la o serie de teste, pe o perioada de doi ani, dupa care se va pronunta in legatura cu o eventuala comanda la orizontul lui 2019, precizeaza aceeasi sursa.
Grupul MHI nu a putut sa fie contactat imediat pentru a confirma informatia.
Potrivit presei nipone, Japonia spera ca in realizarea prototipului avionului de vanatoare invizibil pe radar sa foloseasca propriile tehnologii, utilizate pentru producerea a numeroase aeronave straine, si sa-si extinda influenta militara.
In virtutea articolului 9 al Constitutiei pacifiste din 1947, arhipelagul a renuntat "pentru intotdeauna" la razboi si nu poate, teoretic, sa se doteze cu capacitati ofensive.
Insa premierul Shinzo Abe a decis, la inceputul lui iulie, sa autorizeze Fortele de Autoaparare, care sunt unele dintre cele mai bine echipate din lume, sa participe la operatiuni militare externe cu scopul de a ajuta aliati, o premiera de la intrarea in vigoare a Constitutiei. 12 august 2014 11:58 |