Economia chineza "gafaie". Inflatia si costurile cu forta de munca tot cresc, dar exporturile incetinesc. FOTO
Motorul economiei chineze a cam incetinit. In ciuda unor masuri agresive pentru a tempera inflatia, Guvernul de la Beijing s-a vazut nevoit sa recunoasca o crestere cu aproape 3% pentru luna iunie. In plus, companii precum Nike isi transfera productia in alte state din Asia, unde salariile sunt mai mici
Preturile la oua, ulei sau fructe au crescut cu 10, 20% in ultimele sase luni. Cel mai mult s-a scumpit carnea de porc: 55% doar in luna iunie. Desi imblanzirea preturilor a fost declarata prioritatea numarul unu anul acesta, economistii au asistat la afisarea a noi preturi record in fiecare luna care-a trecut pana acum.
Speculatiile ca economia chineza gafaie sunt alimentate si de scaderea productiei, care a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii doi ani. Mai mult, analistii nu se asteapta ca inflatia sa dea inapoi curand, din cauza ca preturile n-au crescut dupa vreun dezastru natural sau prin specula, ci odata cu marirea salariilor.
Banca centrala a majorat dobanda de referinta de cinci ori incepand din octombrie si rezervele minime obligatorii de noua ori din noiembrie pentru a incetini avansul preturilor.
Exporturile, in dificultate
Excedentul comercial al Chinei a scazut cu 18% in prima jumatate a anului, la 45 miliarde de dolari, minimul ultimilor sapte ani, in contextul incetinirii avansului exporturilor, cauzata de reducerea cererii la nivel mondial, transmite Bloomberg.
Pentru intregul an 2011, excedentul comercial ar putea ajunge la circa 150 de miliarde de dolari, continuand evolutia descendenta dupa ce a atins in 2008 nivelul record de 295 miliarde de dolari, considera Wang Tao, economist la UBS.
Livrarile catre Uniunea Europeana si SUA, cei mai mari parteneri comerciali ai Chinei, au urcat cu 17% in prima jumatate a anului, comparativ cu un avans general de 24%. "Situatia economica slaba pe principalele piete de export a pus probleme serioase eforturilor Chinei de a mentine o crestere stabila a exporturilor", a spus Zheng Yuesheng, seful departamentului de statistica al autoritatii vamale.
Forta de munca din China, mai scumpa decat in alte state din Asia
Companii precum Nike isi transfera productia in alte state din Asia, unde salariile sunt mai mici, cu un impact negativ asupra evolutiei exporturilor. Vietnamul a devenit anul trecut principalul furnizor de incaltaminte pentru Nike, depasind China.
Pentru luna iunie, China a raportat un excedent comercial de 22,3 miliarde de dolari, cel mai ridicat din ultimele sapte luni, peste asteptarile analistilor de 14,2 miliarde de dolari.
Exporturile au urcat cu 18% in luna iunie, la nivelul record de 162 miliarde de dolari, in timp ce importurile au avansat cu 19,3%, la 140 miliarde de dolari.
Citeste si
Belgienii de la KBC vand divizia din Romania, cea mai mare companie de brokeraj autohtona