Euro, aurul si petrolul, influentate negativ de majorarea dobanzii cheie in China
China a majorat miercuri dobanda de politica monetara a treia oara anul acesta pentru a tempera inflatia. Iar asta a tras in jos cotatiile euro, aurului, petrolului, cuprului si altor materii prime, transmite Reuters.
Banca centrala din China a marit dobanda cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 6,56%, aratand in mod clar ca tinerea sub control a inflatiei este prioritara, chiar daca ritmul de crestere economica a incetinit usor.
Potrivit Mediafax, Euro a scazut cu 0,7%, la 1,4322 dolari pe unitate.
Pretul aurului a scazut cu 0,4%, la 1.509,49 dolari uncia, dar in aceasta saptamana a urcat cu aproape 2%.
Cotatia petrolului Brent era la ora 16.00 (ora Romaniei) in scadere cu 1,2%, la 112,27 dolari pe baril.
Cuprul a atins un minim al sedintei de 9.449,85 dolari tona.
Decizia bancii centrale a Chinei a afectat activele considerate riscante, precum actiunile europene, euro si dolarul australian. Increderea din piata era deja scazuta, dupa ce Moody’s a retrogradat ratingul Portugaliei cu patru trepte, in categoria "junk", nerecomandata pentru investitii.