Londra nu va activa in acest an mecanismul de iesire din UE. Theresa May: Marea Britanie va fi "lider mondial al liberului schimb", dupa Brexit
Theresa May
Guvernul britanic va prezenta saptamana viitoare activitatea efectuata pana in prezent in ceea ce priveste pregatirile pentru iesirea din UE, a declarat premierul britanic Theresa May, intr-un interviu difuzat duminica, relateaza Reuters, preluata de Agerpres.
De la preluarea conducerii Executivului, in iulie, Theresa May si ministrul sau pentru Brexit David Davis au dat putine detalii in legatura cu viitoarea relatie a Regatului Unit cu UE, afirmand numai ca doresc ca aceasta sa includa scaderea imigratiei si un acord bun in domeniul comertului.
“El (Davis) va face o declaratie in Parlament in aceasta saptamana in legatura cu activitatea guvernului din aceasta vara si evident despre cum vom continua aceasta conturand tipul de relatie pe care o dorim cu UE", a declarat Theresa May pentru emisiunea politica Andrew Marr Show de la BBC.
Totodata, inaintea plecarii in China, la summitul G20, premierul britanic a afirmat in mod clar ca nu va activa in acest an Articolul 50, procesul formal pentru iesirea Regatului Unit din blocul european, dar a mentionat ca Guvernul nu va intarzia Brexitul.
Prim-ministrul conservator britanic a mai spus ca vrea sa faca din Marea Britanie de dupa Brexit un "lider mondial al liberului schimb". "Marea Britanie a deschis pentru afaceri", a spus ea, intrebata de presa cum le va explica liderilor G20 votul de la 23 iunie al britanicilor in favoarea iesirii din UE.
"Le voi vorbi celorlalti lideri internationali despre oportunitatile comerciale care vor aparea in intreaga lume pentru Marea Britanie dupa Brexit", a adaugat ea. "Si le voi vorbi despre modul in care Marea Britanie va profita de aceste oportunitati, pentru ca ambitia mea pentru Marea Britanie este sa devenim un lider mondial al liberului schimb", a mai spus Theresa May.
Investita in iulie dupa demisia lui David Cameron, lidera Partidului Conservator a precizat ca va avea o intrevedere cu presedintele chinez Xi Jinping pentru "a dezvolta parteneriatul strategic" dintre cele doua tari, vorbind despre "o varsta de aur a relatiilor sino-britanice".
Ea ar urma sa discute si despre proiectul controversat al constructiei a doua reactoare nucleare de catre EDF la Hinkley Point, investitie finantata cu o treime din fonduri de compania chineza CGN.
Mai multe despre:
#Brexit#Theresa May
Pe acelasi subiect: