FMI: Economia mondială se îndreaptă spre recesiune. Creșterea din 2019, la cel mai scăzut nivel de după criza financiară din 2008-2009
Dolari, bani, averi
Războiul comercial dintre SUA şi China va reduce ritmul de creştere înregistrat de economia mondială în 2019 la cel mai scăzut nivel de după criza financiară din 2008-2009, a anunţat marţi Fondul Monetar Internaţional.
Experții internaționali avertizează, totodată, că perspectiva ar putea să se înrăutăţească, dacă tensiunile comerciale nu vor fi rezolvate.
În cel mai recent raport "World Economic Outlook", FMI şi-a revizuit în jos estimările privind evoluţia Produsului Intern Brut mondial în 2019 până la un avans de 3%, faţă de o creştere de 3,2%, cât estima în luna iulie.
"Această încetinire a creşterii este provocată de o deteriorare semnificativă a activităţii manufacturiere şi a comerţului mondial, în condiţiile în care tarifele vamale mai mari şi incertitudinea prelungită privind politicile comerciale afectează investiţiile şi cererea de bunuri de capital", a declarat economistul şef al FMI, Gita Gopinath.
În schimb, pentru 2020, Fondul se aşteaptă ca ritmul de creştere a economiei mondiale să se îmbunătăţească până la 3,4%, graţie prognozelor referitoare la performanţe mai bune în Brazilia, Mexic, Rusia, Arabia Saudită şi Turcia.
Însă şi în acest caz estimările FMI sunt cu 0,1% mai mici decât cele din luna iulie, iar FMI a avertizat că prognozele sale sunt vulnerabile la riscuri, inclusiv înrăutăţirea tensiunilor comerciale, perturbările provocate de Brexit şi aversiunea la risc a pieţelor financiare.
FMI susţine că investiţiile străine directe peste hotare ale economiilor avansate s-au oprit practic în 2018, după ce în anii anteriori au atins o medie de peste 3% din PIB-ul mondial, adică peste 1.800 miliarde dolari. De asemenea, comerţul mondial a înregistrat o creştere de doar 1% în prima jumătate a acestui an, cel mai slab nivel de după 2012, afectat de majorarea tarifelor vamale şi incertitudinile prelungite privind politicile comerciale.
După un avans de 3,6% în 2018, FMI prognozează că volumul schimburilor comerciale mondiale va înregistra o creştere de doar 1,1% în 2019, cu 1,4 puncte procentuale mai puţin decât estima în luna iulie şi cu 2,3 puncte procentuale mai puţin decât estima în luna aprilie. Comerţul mondial ar urma să îşi revină în 2020, cu un avans de 3,2%, însă FMI avertizează că riscurile sunt orientate în jos, cu efecte semnificative asupra economiilor SUA şi Chinei.
Pe acelasi subiect: