Cresterea economica a Chinei a scazut la 7,5% in trimestrul al doilea, cea mai slaba evolutie din 1990
Cresterea economica a Chinei a continuat sa incetineasca in trimestrul al doilea, la 7,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, din cauza evolutiei mai slabe a productiei industriale si a investitiilor in active fixe, transmite Bloomberg.
Datele anuntate luni de Biroul National de Statistica de la Beijing sunt in linie cu media estimarilor analistilor contactati de Bloomberg, potrivit Mediafax.
Rata de crestere economica de 7,5% inregistrata in trimestrul al doilea reprezinta o incetinire fata de cresterea de 7,7% estimata pentru primele trei luni ale anului.
In luna iunie, productia industriala a Chinei a inregistrat cea mai slaba evolutie din 2009.
Guvernul chinez tinteste pentru acest an o crestere economica de 7,5%, obiectiv amenintat insa de masurile adoptate pentru reducerea riscurilor din sistemul financiar.
Fondul Monetar International si-a inrautatit saptamana trecuta estimarea privind cresterea economica globala in acest an de la 3,3% la 3,1%. Pentru China, FMI anticipeaza o crestere de 7,8%.
Analistii bancilor Goldman Sachs, HSBC si Barclays anticipeaza o crestere economica de 7,4% pentru China in acest an, cea mai slaba evolutie din 1990.
Pe acelasi subiect: