CE propune prelungirea termenului de plata a contributiilor suplimentare la bugetul UE. De ce nu vrea Marea Britanie sa-si plateasca “darile” catre Bruxelles
David Cameron
Comisia Europeana a propus miercuri un amendament potrivit caruia statele care trebuie sa achite contributii suplimentare la bugetul UE sa poata face platile, in anumite circumstante, pana la data de 1 septembrie a anului urmator, fara dobanzi, in loc de prima zi lucratoare din decembrie.
Decizia Comisiei a fost luata dupa ce in urma recalcularilor unele state trebuie sa plateasca sume suplimentare considerabile pentru 2014, se arata intr-un comunicat al Executivului UE.
Revizuirile anuntate de CE in luna octombrie au aratat ca Marea Britanie trebuie sa plateasca suplimentar 2,1 miliarde de euro, Italia 340,1 milioane de euro, Grecia 89,4 milioane de euro, Cipru 42,4 milioane de euro, Malta 13,1 milioane de euro, Bulgaria 7 milioane de euro, in timp ce Irlanda si Letonia datoreaza cate 6,5 milioane de euro.
Comisia va returna in schimb din contributiile altor state, cum este cazul Romaniei, care va primi o suma de 31,4 milioane de euro in contul contributiei la bugetul UE pentru perioada 1995-2013. In cazul Frantei si Germaniei, contributiile au fost reduse cu 1 miliard de euro, respectiv 780 de milioane de euro.
Diferentele in plus sau in minus au aparut ca efect al ajustarilor efectuate in urma introducerii noii metodologii ESA 2010 pentru calculul Produsului Intern Brut al statelor membre.
Premierul britanic David Cameron a provocat agitatie pe acest subiect, la un summit UE din octombrie, amenintand ca Marea Britanie nu va achita contributia suplimentara si solicitand o reuniune a ministrilor de Finante din UE, pentru a discuta problema.
Ulterior, Marea Britanie a obtinut sa achite contributia in doua rate, pana in luna septembrie a anului viitor, mult dupa alegerile generale care vor avea loc in Regatul Unit.
Potrivit propunerii CE, extinderea termenului de plata pentru un stat va avea loc in cazul in care contributia suplimentara a acestuia depaseste un anumit nivel, respectiv daca acel stat trebuie sa plateasca de peste doua ori contributia lunara la bugetul UE.
Daca ajustarea depaseste jumatate din totalul contributiilor lunare ale statelor membre, atunci toate statele vor beneficia de prelungirea termenului de plata.
"Comisia a actionat foarte rapid cu aceasta propunere pentru a evita impunerea unei astfel de poveri asupra trezoreriilor nationale in acest an si in viitor. Am inclus flexibilitate, in circumstante extraordinare. Totusi, regulile trebuie sa ramana precise, pentru a pastra soliditatea financiara a UE, care este importanta pentru cetateni, universitati, fermieri si drepturile altor beneficiari din UE", a declarat vicepresedintele Comisiei, Kristalina Georgieva.
Propunerea prevede ca atunci cand solicita o prelungire a termenului, statele membre trebuie sa prezinte o esalonare obligatorie a platilor, iar daca nu o respecta vor suporta dobanzi.
Pe acelasi subiect: