Britanicii, avertizati ca vor ramane fara slujbe din cauza imigrantilor romani si bulgari. O avalansa de parodii, raspunsul la campania lui Nigel Farge
Isteria antiromaneasca, promovata de partidul nationalist din Marea Britanie, este biruita de proverbialul umor englezesc. Inaintea alegerilor europarlamentare, britanicii au fost avertizati ca vor ramane fara sluijbe, pentru ca vor pune mana pe ele imigrantii romani si bulgari. Raspunsul la aceasta campanie a fost o avalansa de parodii, pe retelele de socializare.
Afise cu mesaje precum „26 de milioane de oameni din Europa cauta de lucru. Ale cui slujbe credeti ca le vor lua?" sau cu imaginea unui muncitor britanic cersind ar trebui sa-i convinga pe englezi sa voteze Partidul Independentei Marii Britanii, condus de Nigel Farge. Si sa spuna astfel „Nu" Uniunii Europene si imigratiei.
Imigrantii din estul Europei se bucura de "atentia speciala" a liderului extremist Farage, care declara, de exemplu, ca Marea Britanie e nevoita sa respinga "talente" din India si Noua Zeelanda pentru a primi romani si bulgari.
Campania a starnit la inceput indignare, dar apoi a nascut parodii pe retelele de socializare. Ca aceasta gluma la adresa fizicului imigrantului roman:
"Barbatii romani au penisuri mai mari si iti pot face nevasta sa rada ca-n vremurile voastre bune"
"Est-europenii pot face peste 1000 de oua pe an. Cat va mai trece pana cand ne vor domina? "
Alt mesaj a primit o "traducere" inspaimantatoare: "Ghici pe ai cui copii vor sa-i manance imigrantii?"
Un internaut vede in imigratie o "pepiniera" buna pentru alegerea inlocuitorului lui David Moyes, antrenorului lui Manchester United, demis pentru rezultatele slabe ale echipei.
"Bine, vom face o exceptie si vom lasa ca un imigrat sa il inlocuiasca pe David Moyes"