Ce se va intampla cu imigrantii europeni care nu vor obtine un anume salariu in trei luni de la sosirea in Marea Britanie
Imigrantii europeni care nu reusesc sa obtina in cel putin trei luni de zile de la sosirea in Mare Britanie un loc de munca platit cu 150 de lire sterline (182 de euro) pe saptamana ar putea fi exclusi de la acordarea unor beneficii sociale, a anuntat Guvernul de la Londra.
Imigrantii vor trebui sa indeplineasca aceasta conditie pentru a obtine statutul de "lucrator", care le da dreptul sa obtina alocatia pentru copii, credite fiscale suplimentare pentru ingrijirea copiilor, ajutorul financiar pentru locuinta si ajutorul de somaj, in cazul pierderii locului de munca, relateaza The Independent, in editia electronica.
Masura face parte din noile restrictii anuntate de Guvernul de la Londra in vederea descurajarii "turismului pentru beneficii sociale", care, potrivit autoritatilor britanice, ar atrage in special cetatenii din Romania si Bulgaria, in urma ridicarii restrictiilor pe piata muncii din Marea Britanie.
Ministrul britanic al Muncii si Pensiilor, Iain Duncan Smith, a declarat ca "aceste masuri vor asigura un sistem echitabil"
pentru cei care vin in Marea Britanie in cautarea unui loc de munca si nu le va permite imigrantilor sa profite de beneficii sociale.
"Ingrijorarile opiniei publice din Marea Britanie sunt intemeiate in ceea ce priveste faptul ca imigrantii ar trebui sa contribuie la economia tarii si nu sa fie atrasi de beneficiile sociale", a afirmat ministrul britanic.
Departamentul britanic pentru Munca si Pensii a precizat, de asemenea, ca termenul "lucrator" din legislatia actuala a UE este prea larg si prea permisiv cu cei care au lucrat pentru foarte putin timp.
Potrivit noilor masuri anuntate de Guvernul de la Londra, pragul veniturilor va fi stabilit la un nivel in momentul in care imigrantii vor incepe sa plateasca asigurarile nationale. Astfel, pentru perioada 2013-2014, pragul a fost stabilit la 149 de lire sterline pe saptamana, iar in 2014-2015 acesta va creste la 153 de lire sterline pe saptamana.
Cei care castiga sub acest prag se vor confrunta cu o evaluare detaliata, pentru a se stabili daca munca pe care au desfasurat-o a fost "reala si eficienta", astfel incat sa le fie acordat statutul de "lucrator".
De asemenea, imigrantii aflati in cautarea unui loc de munca vor trebui sa astepte trei luni inainte de a obtine ajutorul financiar, iar din 1 aprile nu vor mai avea dreptul sa solicite ajutorul pentru locuinta.
Pe acelasi subiect: