Chinezii debarca la Rovinari. Complexul Oltenia si China Huadian au semnat acordul de constructie a unui nou grup energetic, investitie de 1 mld. dolari
Reprezentantii Complexului Energetic Oltenia si cei ai China Huadian Engineering au semnat, vineri, acordul in baza caruia vor infiinta o companie cu capital mixt pentru constructia unui nou grup energetic, de 500 MW, la termocentrala Rovinari, o investitie de circa un miliard de dolari.
Acordul de infiintare a acestei societati mixte romano-chineze, de tip IPP (Independent Power Producer), a fost semnat la sediul Guvernului de presdintele Complexului Eneregtic Oltenia, Laurentiu Dan Ciurel, si presedintele China Huadian Engineering, Yang Yong, in prezenta premierului Victor Ponta si a ministrului Economiei, Constantin Nita.
Presedintele China Huadian Engineering, Yang Yong, aratat ca societatea pe care o conduce va fi principalul antreprenor si investitor, iar scopul este realizarea unui proiect de calitate.
"O sa construim acest proiect in cel mai scurt timp, la o calitate superioara, ca sa realizam o baza energetica de calitate superioara in Romania", a spus oficialul chinez.
Acesta a adaugat ca China Huadian Engineering este interesata si de alte proiecte energetice si va participa si in viitor la realizarea yiunor proiecte din domeniu in Romania.
La randul sau, ministrul Economiei, Constantin Nita, a aratat ca, in pofida opiniilor sceptice cu privire la proiectele economice cu China, acestea "prind viata". "Au fost multi care nu au avut incredere in proiectele pe care noi le-am anuntat cu companiile chinezesti, dar iata ca, incet-incet, acestea prind viata", a spus Nita.
In urma cu un an, conducerea Complexului Energetic Oltenia a incheiat cu presedintele companiei China Huadian Corporation un acord de intentie de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari, iar, ulterior, constructia termocentralei Rovinari, cu un nou grup energetic de 500 MW, a fost inclusa in Planul national de investitii al Guvernului, fiind anuntat atunci ca grupul China Huadian Engineering ar urma sa asigure o investitie de circa un miliard de dolari.
Compania chineza a fost selectata sa deruleze investitia in urma unei licitatii internationale derulata in luna mai 2012. Alt ofertant in cadrul licitatiei a fost compania japoneza Marubeni Corporation.
Noua termocentrala va functiona pe baza de lignit si va fi construita pe amplasamentul a doua blocuri energetice ale Complexului Energetic Rovinari, in prezent dezafectate. Proiectul va fi derulat de o firma mixta, in care investitorul strain ar putea sa detina majoritatea actiunilor.
Compania de stat China Huadian Engineering, care face parte din grupul China Huadian Corporation, are ca principale domenii de activitate productia de utilaje grele, tehnologii de tratarea apei si protectia mediului, energii din surse neconventionale, constructia de centrale electrice, respectiv cercetare si dezvoltare de produse de inalta tehnologie.
Complexul Energetic Rovinari este detinut de stat, prin Ministerul Economiei.
Pe acelasi subiect: