Spitalul Wiener Privatklinik din Austria a deschis a doua reprezentanță din România, ca urmare a cererii mari pentru tratamente la Viena
Wiener PrivatKlinik
Wiener Privatklinik (WPK), unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, a inaugurat recent o reprezentanță oficială în Timișoara, a doua din România, după reprezentanța din București, lansată în 2016.
Aici, pacienții pot afla informații de interes despre soluțiile medicale de ultimă generație disponibile în cadrul WPK, direct de la reprezentanții spitalului, și beneficiază de suport în accesarea serviciilor medicale, fie consultații, a doua opinie medicală (second opinion) de la medici reputați austrieci, analize sau tratamente de specialitate.
Reprezentanta locală din Timișoara asigură pacienților ce doresc să se trateze la Viena asistență completă de la primul contact cu spitalul, până la externare: traducerea și trimiterea dosarului medical, estimarea costurilor de diagnosticare şi tratament, consiliere în ceea ce priveşte spitalizarea şi alegerea medicului potrivit, menținerea legăturii cu medicii și asigurarea serviciilor de traducere în spital.
“Viena este una dintre cele mai căutate destinații medicale în Europa și numărul pacienților români care vin la spitalul nostru este în creștere în fiecare an. Ne dorim ca reprezentanța deschisă în Timișoara să funcționeze ca un hub medical regional, care să faciliteze pacienților din vestul țării accesul la servicii medicale de calitate, acordate de medicii noștri, experți reputați la nivel european. De asemenea, intenționăm să aducem aici periodic experți din cadrul spitalului nostru, care să informeze pacienții români despre tratamentele disponibile pe specialitățile căutate de către aceștia. În cadrul WPK realizăm investigații și tratamente dintr-o gamă extinsă de specialități medicale, iar una dintre ariile pe care ne concentrăm în prezent o reprezintă terapiile inovatoare în oncologie - imunoterapia și terapia personalizată țintită, care oferă șanse crescute de vindecare pacienților afectați de cancer”, a declarat Ema Hafner, Director de Marketing și Pacienți Internaționali Wiener Privatklinik.
În 2018, 890 de pacienți români s-au tratat la WPK, în creștere cu 40% față de anul anterior, pacienții români reprezentând 30% din totalul pacienților internaționali ai spitalului. Serviciile medicale accesate cu precădere de români au fost cele de oncologie, traumatologie si medicina sportivă, diagnostic de tip PET CT, medicină nucleară precum si consultații de tip second opinion. Alte tratamente solicitate au fost cele de ortopedie, cardiologie și chirurgie cardiovasculară.
Wiener Privatklinik oferă servicii de diagnostic și tratament în peste 30 de specialități medicale și deține nouă centre medicale de competență, în: oncologie, medicină sportivă și traumatologie, medicină cardiovasculară, ortopedie, chirurgia nervilor periferici, chirurgie generală, chirurgia tumorilor osoase, gastroenterologie și hepatologie, radiologie intervențională și microterapie.
Spitalul Wiener PrivatKlinik (WPK), înființat în anul 1871, cu sediul în Viena, este unul dintre cele mai mari spitale private din Austria. Anual, aproximativ 3.000 de pacienți internaționali accesează servicii de diagnostic și tratament în cadrul Wiener PrivatKlinik, iar circa 26% dintre aceștia sunt români.
Pe acelasi subiect: