O bacterie de temut se propagă în spitalele din întreaga lume. Nu poate fi controlată de niciun medicament existent pe piață |
||
O bacterie capabilă să provoace infecţii cvasiincurabile se propagă fără a fi detectată în spitalele din întreaga lume, au avertizat luni oamenii de ştiinţă australieni.
Cercetătorii de la Universitatea din Melbourne a descoperit trei variante ale acestei bacterii multirezistente în eşantioane prelevate din zece ţări - printre acestea numărându-se şi tulpini din Europa - care nu pot fi controlate într-o manieră fiabilă cu niciun medicament existent în prezent pe piaţă, relatează AFP, preluată de Agerpres.
"Am început cu eşantioane din Australia", apoi cu alte mostre obţinând în final o "imagine globală şi constatând că bacteria este prezentă în numeroase ţări şi în multe instituţii din întreaga lume", a declarat pentru AFP Ben Howden, director al Unităţii de diagnostic microbiologic al Laboratorului de sănătate publică din cadrul Institutului Doherty al Universităţii din Melbourne.
Bacteria (S. epidermidis) este prezentă în mod natural pe piele. Însă, varietatea bacteriei rezistente la antibiotice infectează cel mai frecvent pacienţii vârstnici, pe cei cu sistemul imunitar slăbit sau persoane cu dispozitive implantate, precum catetere, valve cardiace şi proteze articulare.
Bacteria, un stafilococ alb numit Staphylococcus epidermidis, este înrudită cu stafilococul auriu (Staphylococcus aureus) rezistent la antibioticul meticilină (MRSA), mai cunoscut şi mai de temut.
"Ea poate fi mortală, însă este prezentă de obicei la pacienţii care sunt deja în stadiu foarte grav în spital... Poate fi destul de greu de eradicat, iar infecţiile pot fi grave", a adăugat Howden.
Echipa sa a examinat sute de eşantioane de S. epidermidis provenind de la 78 de spitale din întreaga lume.
Cercetătorii au constatat că unele tulpini ale bacteriei şi-au modificat ADN-ul lor provocând astfel o rezistenţă la două dintre cele mai comune antibiotice, administrate de multe ori în tandem în spitale.
''Aceste două antibiotice nu sunt asociate şi nu era de aşteptat ca o mutaţie să cauzeze eşecul concomitent al celor două'', a declarat John Lee, doctorand la Institutul Doherty din Melbourne şi coautor al studiului.
Cele mai multe dintre antibioticele cele mai puternice sunt extrem de costisitoare şi chiar toxice şi, potrivit cercetătorilor, utilizarea simultană a mai multor medicamente pentru a preveni rezistenţa ar putea să nu fie o soluţie salvatoare.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, această bacterie multirezistentă s-ar putea extinde rapid din cauza utilizării pe scară largă a antibioticelor în unităţile de terapie intensivă în care sunt aduşi pacienţii în starea cea mai gravă şi unde medicamentele antiinfecţioase sunt prescrise din rutină.
Studiul, publicat în jurnalul ştiinţific Nature Microbiology, demonstrează necesitatea unei mai bune înţelegeri a modului în care se propagă infecţiile şi a identificării bacteriilor care vizează cu precădere spitalele.
''Nu există nicio îndoială că rezistenţa la antibiotice reprezintă unul dintre cele mai mari pericole pentru îngrijirea medicală spitalicească la nivel mondial'', a adăugat Howden. 4 septembrie 2018 10:50 |