Guvernul a finalizat negocierile cu FMI. Din martie, cine se interneaza la stat trebuie sa plateasca o parte din spitalizare
Guvernul a finalizat luni negocierile cu Fonul Monetar International, iar cea mai importanta modificare ii vizeaza pe romanii cu probleme de sanatate. Din martie, toti cei care se interneaza la stat trebuie sa plateasca o parte din spitalizare. Membrii cabinetului au negociat cu expertii de la Washigton si prelungirea cu inca doua luni a actualului acord, pentru ca nu am fost capabili sa ducem la bun sfarsit reformele pe care ni le-am asumat in trecut.
Pentru a astupa gaurile din sistemul sanitar guvernul a acceptat sa introduca taxa pe internare.
"La momentul externarii din spital, o coplata intr-o suma modica inseama din ce am discutat, maxim 10 lei".
Nu exista insa nicio garantie ca cei 10 lei nu se vor transforma in timp in 20, 50 sau chiar 100 de lei. Decoamdata taxa este doar pentru internari, nu si pentru consultatii, medic de familie sau urgente.
Tot in negocierile cu FMI guvernul a promis ca vinde CFR Marfa si filialela Electrica cu promisiunea ca nu se va repeta balbaiala de la privatizarea Oltchim. SINCRON
"Pe scurt rezultatul negocierilor este urmatorul. Guvernul a primit doua luni in plus sa rezolve tot ce n-a facut in ultimul an si jumatate. Daca nu va reusi, acordul va fi considerat un esec, iar FMI nu va dori sa incheie inca unul asa cum isi doreste premierul", crede Sorin Pislaru - redactor sef Ziarul Financiar
Reprezentantii FMI s-au intalnit luni la Parlament cu membrii Comisiei de buget finante. Dan Radu Rusanu i-a criticat pentru masurile de austeritate, iar expertii fondului s-au suparat ca sunt atacati de fata cu presa.
Intre timp, la Guvern, este neclar cine va semna acordul. De obicei se ocupau de asta guvernatorul BNR si ministrul finantelor, insa acum ministerul s-a rupt in doua.
Ce inseamna coplata in 2013
"In vederea rezolvarii dezechilibrelor financiare din sectorul de sanatate, suntem hotarariti sa aplicam urmatoarele masuri: In martie 2013, vom incepe introducerea coplatii, reprezentand o suma fixa modesta in functie de serviciile furnizate, in sectorul spitalicesc, exceptand serviciile de urgenta; vom continua sa revizuim lista medicamentelor compensate si vom introduce mecanisme pentru reducerea perioadei de spitalizare si cresterea gradului de utilizare a serviciilor ambulatorii", se arata in document.
Guvernul a amanat de mai multe ori introducerea coplatii in sanatate.
In acelasi timp, documentul citat mai releva faptul ca managerii de spitale vor fi inlocuiti in urma unor evaluari trimestriale, daca spitalul inregistreaza datorii pentru trei luni consecutive.
Documentul prevede totodata ca, pentru a evita cresterea datoriilor din sistem, Guvernul va transfera resurse financiare de la spitale cu competente limitate catre unitatile incluse in reteaua spitalelor regionale de urgenta.
Sistemul de achizitii centralizate a medicamentelor va fi evaluat la sfarsitul acestui an.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS