Portugalia: Pietele revin puternic joi, in asteptarea unei intelegeri intre liderii politici
Lisabona
Bursa din Portugalia a revenit puternic joi, iar costurile de finantare ale statului au scazut, datorita sperantelor ca liderii politici de la Lisabona pot depasi tensiunile din ultimele zile, declansate luni de demisia ministrului Finnatelor.
Indicele PSI 20 al bursei de la Lisabona a urcat joi dimineata cu 3,5%, dupa o cadere puternica, de 5%, in sedinta de miercuri. Randamentul obligatiunilor guvernamentale portugheze cu maturitatea la 10 ani a coborat spre 7%, dupa ce a atins miercuri seara pragul alarmant de 7,5%, potrivit The Guardian, preluat de Mediafax.
Criza politica a inceput luni seara, cu demisia ministrului de Finante Vitor Gaspar, aparent nemultumit de rezultatele acordului incheiat in 2011 cu UE si FMI, prin care Portugalia s-a angajat la masuri de austeritate si reforme structurale in schimbul unui program de finantare externa de 78 miliarde euro derulat pana in 2014. Statul ar trebui sa revina anul viitor pe piete.
Marti a urmat demisia ministrului Afacerilor Externe, Paulo Portas, liderul partidului CDS, una dintre cele doua formatiuni ale coalitiei care sustine in Parlament guvernul condus de premierul Pedro Passos Coelho.
Desi miercuri dimineata circulau zvonuri ca inca doi ministri si-au pregatit demisiile, CDS a precizat ca niciun alt membru al executivului nu intentioneaza sa se retraga. Miercuri seara, CDS a promis sa contribuie la mentinerea coalitiei de guvernare. Totodata, o intalnire care a avut loc miercuri seara intre Coelho si Portas pare sa fi avut rezultate foarte bune, iar cei doi vor discuta din nou joi pentru a ajunge la o intelegere si a pune capat crizei politice.
Principalul risc pentru Portugalia ar fi fost mentinerea costurilor de finantare la un nivel care ar fi impiedicat revenirea pe piete anul viitor si ar fi impus incheierea unui nou acord de finantare externa.
Stingerea rapida a crizei a fost salutata de investitori pe pietele europene, care au deschis joi in urcare. Indicele FTSE 100 al bursei de la Londra afiseaza un avans de 0,9%, DAX - Frankfurt a crescut cu 0,9%, CAC 40 - Paris a urcat cu 1,15%, IBEX - Madrid a castigat 0,5%, iar FTSE MIB - Milano a avansat cu 0,7%.
Pe acelasi subiect: