Euro s-a depreciat puternic fata de dolar si yen
Moneda euro s-a depreciat luni la minimul ultimelor 16 luni fata de dolar si la cel mai redus nivel din ultimii 11 ani in raport cu yenul, iar bursele din Asia au scazut cu 0,8%, din cauza temerilor privind criza datoriilor de stat din Europa, care au eclipsat semnalele economice pozitive din SUA.
Euro a atins minime de 1,267 dolari, respectiv 97,47 yeni pe pietele asiatice, stabilizandu-se ulterior usor peste aceste niveluri. Dolarul s-a apreciat in Asia cu 0,2% in raport cu un cos de valute de referinta, favorizat de investitori datorita statutului de activ sigur pe timp de criza.
Aprecierea dolarului a impins in jos preturile marfurilor, petrolul, cuprul si aurul inregistrand evolutii negative, afectate si de semnalele mixte privind perspectivele economiei globale, in pofida unui val de date pozitive din SUA, investitorii sunt ingrijroati de impactul crizei datoriilor de stat din zona euro.
Indicele MSCI al burselor asiatice din afara Japoniei a scazut luni cu 0,8%, in timp ce piata de la Tokyo a fost inchisa. Bursa de la Shanghai a crescut insa cu 1,9%, dupa ce premierul Wen Jiabao a dat asigurari ca guvernul va lua masuri pentru consolidarea reglementarii pietei si protejarea investitorilor.
Ananlistii anticipeaza scaderi de 0,4-0,8% in deschiderea sedintei de tranzactionare pe bursele europene. Datele privind somajul din SUA, publicate vineri, indica accelerarea angajarilor in luna decembrie, insa datele retail si indicele increderii investitorilor din zona euro au scazut la sfarsitul anului trecut, indicand o posibila intrare in recesiune la nivelul blocului monetar.
Temerile privind situatia din Europa s-au accentuat dupa ce Fitch a retrogradat ratingul Ungariei in categoria "junk", iar revista germana Der Spiegel a scris ca Fondul Moentar International isi pierde increderea in capacitatea Greciei de a face ordine in finantele publice.
Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy se vor intalni luni la Berlin pentru a discuta detaliile planului de guvernanta fiscala si integrare a politicilor economice la nivelul zonei euro si al UE.
Asteptarile pietelor privind deznodamantul reuniunii nu sunt insa ridicate, majoritatea investitorilor asteptand mai degraba emisiunile de obligatiuni de stat programate de Spania si Italia joi, respectiv vineri.
Ultima parte a saptamanii va aduce de asemenea rezultatele sedintelor de politica monetara ale Bancii Centrale Europene si Bancii Angliei, cat si raportul preliminar pe 2011 al bancii centrale a Elvetiei.
Pe acelasi subiect: