Astfel, BNR a stabilit pentru joi un curs de 4,5396 lei/euro, in crestere cu 0,16% fata de ziua precedenta, iar un franc elvetian a ajuns la valoarea de 4,1950 lei, un nou maxim al acestui an.
In schimb, dolarul a scazut usor fata de ziua precedenta, pana la 4,0348 le, ca urmare a deciziei Fed de a pastra neschimbate dobanzile, in sedinta de miercuri.
Pe piata interbancara, un euro se vinde la valori cuprinse intre 4,5460 lei si un maxim de 4.6140 lei.
Deprecierea monedei nationale se incadreaza in trendul de scadere al regiunii, ca urmare a incertitudinilor create de un eventual Brexit, tendinta investitorilor fiind sa se refugieze in valute stabile. In acest context, euro si, mai ales, francul elvetian - considerat moneda de refugiu, se intaresc, in timp ce lira sterlina pierde din valoare.
Analistii sunt ingrijorati de impactul asupra cursului de schimb, asupra bancilor si sistemului financiar in cazul unui vot in favoarea iesirii Regatului Unit din Uniunea Europeana.
Cu o saptamana inainte ca britanicii sa mearga la vot, responsabili marilor economii mondiale au luat mai multe masuri care sa protejeje pietele financiare de eventuale turbulente in cazul unui Brexit.
Astfel, Banca Angliei a injectat in piata fonduri suplimentare de 2,46 miliarde de lire sterline (3,47 miliarde de dolari), pentru a se asigura lichiditati si stabilitateape piete. Banca Centrala Europeana a anuntat, totodata, ca este pregatita sa utilizeze toate instrumentele pe care le are la dispozitie, incepand cu liniile de swap valutar cu Banca Angliei, daca alegatorii decid iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana (Brexit) si pietele financiare se confrunta cu turbulente.
Si
Fed a adoptat o atitudine de asteptare, presedintele Rezervei Federale a SUA, Janet Yellen, anuntand, miercurti, mentinerea ratei dobanzii in intervalul actual cuprins intre 0,25 si 0,50%, pe fondul instabilitatii pe care un eventual Brexit l-ar putea provoca pe piete.
Brexitul afecteaza si cresterea economica a Elvetiei, analistii avertizand ca presiunile vor creste asupra francului elvetian, care va reprezenta moneda de refugiu pentru investitori. O moneda puternica va scumpi semnificativ exporturile Elvetiei, care s-a mai confruntat cu o situatie asemanatoare in timpul crizei datoriilor din zona euro, cand francul s-a apreciat fata de euro si dolar cu valori record.
Cursurile pietei valutare din 16 iunie, anuntate de BNR:
1 euro - 4,5396 lei
1 dolar SUA - 4,0348 lei
1 franc elvetian - 4,1950 lei
1 lira sterlina - 5,7195 lei