Isarescu: Politica fiscala si salariala este expansiva si poate impinge inflatia in sus. Cresterea importurilor si scaderea investitiilor straine afecteaza avansul economic
Politica fiscala si salariala a Guvernului este expansiva si poate duce la o crestere accelerata a inflatiei in viitor, in conditiile in care exista si o deteriorare a competitivitatii prin pret si o crestere a importurilor, a declarat luni guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu.
BNR a revizuit luni in scadere, de la 1,7% la 1,6%, prognoza privind inflatia pentru finalul acestui an, si de la 3,4% la 3,1% pentru finalul anului 2018. Unul din riscurile accelerarii inflatiei in viitor il reprezinta cresterile salariale si reducerile de taxe.
”Politica fiscala si salariala este expansiva si reprezinta una dintre incertitudinile care pot impinge inflatia in sus in viitor”, a declarat Isarescu, potrivit News.ro.
Comisia Europeana (CE) a avertizat recent Executivul ca proiectul legii salarizarii unitare genereaza riscuri semnificative pentru estimarile fiscale, cu un posibil impact de 2% din Produsul Intern Brut (PIB) in 2018.
Isarescu a atras atentia si asupra cresterii ponderii importurilor, in conditiile in care competitivitatea prin pret la nivelul producatorilor de bunuri si servicii a scazut.
Guvernatorul a avetizat si asupra unei scaderi a investitiilor in ultimul trimestru din 2016, in special pe zonele cu impact ridicat, tehnologie si infrastructura, ceea ce afecteaza potentialul de crestere a economiei.
In luna februarie, BNR a revizuit in scadere, de la 2,1% la 1,7%, prognoza privind inflatia de la finalul acestui an, dar a urcat estimarea pentru finalul lui 2018, de la 3,2% la 3,4%. Rata anuala a inflatiei a urcat in aprilie la nivelul de 0,6%, cel mai inalt nivel din luna mai 2015, potrivit statisticilor oficiale.
”Caracteristica evolutiei inflatiei in primul trimestru a fost revenirea in teritoriul pozitiv dupa doi ani. Este o evolutie relativ pozitiva”, a spus Isarescu.
Inflatia este in continuare la un nivel foarte scazut, in conditiile pastrarii unor dobanzi reduse, potrivit guvernatorului.
”Exista o disipare a efectului scaderii TVA, dar traiectoria inflatiei a continuat sa poarte amprenta modificrii unor impozite directe si taxe”, a afirmat Isarescu.
Cotatiile materiilor prime au ramas pe o treaiectorie ascendenta la inceputul acestui an, dar exista o mare incertitudine pe aceasta zona, existand posibilitatea ca ele sa scada, a avertizat guvernatorul.
”Cresterea pretului petrolului a dus la mentinerea ratei anuale a inflatiei combustibililor la un nivel pozitiv, in ciuda eliminarii supraaccizei si a scaderii TVA”, a declarat Isarescu.
In plus, restrangerea ofertei de legume si fructe la nivel european, in conditii meteorologice extreme, a contribuit la accelerarea inflatiei in primele trei luni ale anului.
”A existat si o usoara depreciere a monedei nationale in primul trimestru, dar o evolutie relativ stabila a primei de risc. Conditiile de finantare au ramas stabile”, a explicat Isarescu.
Guvernatorul a subliniat ca exista un excedent de cerere inca de anul trecut, in conditiile in care productia interna nu acopera toata cererea pe plan intern. In plus, exista o scadere a intensitatii relatiei dintre deviatia Produsului Intern Brut (PIB) fata de potential si inflatia de baza.
”O explicatie ar fi cresterea importurilor. Deficitul de cont curent a ramas la un nivel sustenabil, dar asta nu inseamna ca ne permitem un excedent de cerere”, a declarat Isarescu.
In 2008, deficitul de cont curent al Romaniei era de 14%, iar acum nu depaseste 2%, fiind la cote tolerabile, a explicat guvernatorul.
Deteriorarea competitivitati prin pret la nivelul producatorilor de bunuri si servicii a scazut, ceea ce a facilitatat cresterea ponderii importurilor.
”Nu avem nevoie de o apreciere a cursului, ar fi nesustenabil pe termen lung in contextul unei productivitati scazute”, a afirmat Isarescu.
Excedentul de cerere agregata era de 7 puncte procentuale in 2008, fata de 2 pp in prezent. Optimismul a revenit la nivelul de dinainte de criza, ceea ce a sustinut dinamica accelerata a achizitiilor din retail, a explicat guvernatorul.
”Creditarea populatiei ramane robusta. Creditele pentru consum au scazut, dar au crescut cele pentru locuinte”, a afirmat Isarescu.
BNR are o tinta anuala de inflatie de 2,5%, plus sau minus 1 punct procentual (1,5-3,5%), incepand cu 2013. Strategia de tintire a inflatiei a fost introdusa in linie cu politica Bancii Centrale Europene (BCE), insa banca centrala de la Bucuresti a reusit doar rareori sa-si atinga tinta de inflatie.
Rata anuala a inflatiei, care masoara evolutia preturilor de consum in ultimul an, a incheiat anul 2016 la nivelul de -0,5%, usor sub estimari, potrivit datelor publicate, in luna ianuarie, de Institutul National de Statistica (INS).
Potrivit BNR, mentinerea ratei anuale a inflatiei in teritoriul negativ s-a datorat anul trecut in mare parte efectului indus de reducerea cotei standard a TVA de la 24% la 20%, incepand cu 1 ianuarie 2016.
Pe acelasi subiect: