FP vrea sa vanda cel putin 4% din actiunile OMV Petrom, pachet evaluat la 221 milioane euro
Fondul Proprietatea se gandeste sa vanda cel putin 4% din actiunile OMV Petrom (SNP), pachet evaluat la aproape 997 milioane lei (221 milioane euro) in functie de cea mai recenta cotatie de la bursa a titlurilor companiei petroliere.
"Franklin Templeton Investment Management (...) in calitate de administrator unic si societate de administrare a investitiilor in numele Fondului Proprietatea doreste sa informeze actionarii ca, in conformitate cu angajamentul sau continuu de a creste valoarea pentru actionari si de a creste lichiditatea activelor din portofoliul Fondului, Fondul analizeaza optiuni strategice pentru o potentiala reducere a participaiilor detinute in OMV Petrom sub o detinere de 15%, sub rezerva unor conditii de piata favorabile si a aprobarilor necesare. Analiza noastra este in faza preliminara si nu exista un calendar definit in ceea ce priveste luarea unei decizii. Vom face rapoarte ulterior la momentul la care va fi necesar", se arata in comunicatul transmis miercuri BVB.
Fondul Proprietatea detine in prezent 19% din actiunile OMV Petrom, reprezentand 33,66% din activul net al FP la finalul lunii ianuarie.
FP a vandut in mai 2013 1,11% din actiunile OMV Petrom (SNP), sub participatia de 1,77% pe care intentiona sa o cedeze, la un pret cu 6% sub piata, incasand astfel 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro).
Ziarul Financiar a scris saptamana trecuta ca Fondul Proprietatea a selectat Goldman Sachs si Wood sa pregateasca vanzarea unei participatii consistente din actiunile OMV Petrom, iar pachetul in discutie ar fi de minimum 5%.
Anuntul privind intentia Fondului Proprietatea de a vinde din actiunile OMV Petrom vine la doua saptamani dupa ce grupul Petrom a anuntat rezultatele financiare pentru anul trecut. Profitul Petrom a crescut anul trecut cu 22%, la 4,82 miliarde lei (1,091 miliarde euro), cel mai mare castig inregistrat pana in prezent de o companie din Romania, insa vanzarile au scazut cu 8%, la 24,18 miliarde lei (5,47 miliarde euro), in principal din cauza vanzarilor mai mici de titei si produse petroliere, desi cele de energie electrica au crescut.
In ultimele doua saptamani, un fond de investitii administrat de compania americana Franklin Templeton a vandut 0,026% din actiunile OMV Petrom pentru 6,6 milioane lei (aproape 1,5 milioane euro), dupa ce ultimii ani fondurile Franklin Templeton au fost printre principalii cumparatori de titluri OMV Petrom.
Actiunile OMV Petrom au incheiat sedinta bursiera de miercuri in crestere cu 0,46%, la 0,44 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a companiei este de 24,923 miliarde lei (5,523 miliarde euro).