Criza imobiliara din SUA a devenit mai grava decat cea din timpul Marii Depresiuni Economice
imobiliare
Preturile au scazut cu 33% din 2006, depasind astfel declinul de 31% care a inceput la sfarsitul anilor '20 si a culminat in prima parte a anilor '30, potrivit datelor firmei Case-Shiller.
"Scaderea preturilor locuintelor din primul trimestru ofera confirmarea ca actuala prabusire a pietei imobiliare este mai mare si mai rapida decat cea din timpul Marii Depresiuni", a scris intr-o nota catre investitori Paul Dales, economist la Capital Economics Canada.
Potrivit Case-Schiller, care ofera cele mai detaliate date privind evolutia pietei imobiliare, preturile au scazut cu 1,9% in primul trimestru. Iar declinul din acest sector nu s-a incheiat, considera Dales.
"Singura parte pozitiva este ca scaderea preturilor s-a mai temperat spre sfarsitul primului trimestru. Totusi, preturile ar urma sa mai scada anul acesta, ajungand la un declin de 5% pe ansamblu", a mai Paul Dales.
Piata imobiliara din SUA este afectata si de schimbarile implementate in timpul crizei financiare. Bancile au introdus criterii mai stricte de acordare a imprumuturilor ipotecare, in timp ce prescrierile continua intr-un ritm sustinut, provocand declinul preturilor si suplimentand oferta de locuinte.
Citeste si:
Pe acelasi subiect: