Fostul presedinte Fed: Intrarea Greciei in default este aproape sigura. Criza elena impinge SUA intr-o noua recesiune VIDEO
Fostul presedinte al Federal Reserve Alan Greenspan a declarat ca intrarea Greciei in default (incapacitate de plata) este aproape sigura si ar putea impinge economia Statelor Unite in recesiune, transmite Bloomberg. Sansele ca Grecia sa intre in default sunt "atat de mari incat aproape ca se impune sa admiti ca nu exista cale de scapare", a mai spus fostul presedinte al Fed.
"Este extrem de putin probabil ca sistemul politic sa functioneze" astfel incat sa rezolve criza din Grecia, iar "sansele ca tara sa nu intre in default sunt foarte mici", a afirmat Greenspan, 85 de ani, intr-un interviu acordat Bloomberg la New York.
Greenspan a condus banca centrala americana in perioada 1987-2006 si este considerat arhitectul crizei financiare din perioada 2007-2009 deoarece a patronat modificarile legislative care au redus puternic reglementarea sistemului bancar, dand mana libera marilor grupuri financiare, si a mentinut dobanzile la niveluri foarte joase pentru a incuraja creditarea la scara larga.
Criza datoriilor de stat din Grecia are potentialul de a impinge SUA intr-o noua runda de recesiune, a adaugat Greenspan. Fara a lua in calcul situatia din Grecia, probabilitatea unei scaderi este foarte scazuta, a precizat el.
Datele economice prezentate vineri in SUA indica scaderea increderii in revenirea economica in randul populatiei si sectorului privat, iar somajul se mentine peste 9%.
Greenspan a mai afirmat ca impasul din Congres privind plafonul datoriei de stat a SUA devine "oribil de periculos". Congresmenii americani trebuie sa ajunga la un compromis si sa aprobe cresterea plafonului de indatorare pana pe 2 august, pentru a evita intrarea tarii in default.
Dupa ce a plecat de la Fed, Greenspan a infiintat firma de consultanta Greenspan Associates, devenind consilier pentru Deutsche Bank, Pacific Investment Management Co. si Pauslon & Co.
Pe acelasi subiect: