Peste 1.000 de IMM-uri au depus cereri pentru ajutorul de minimis
Aproape 1.040 de firme mici si mijlocii au depus pana la ora 18:00 cereri pentru ajutorul de minimis, mai mult de jumatate din inscrieri realizandu-se in primele doua ore de la deschiderea sesiunii, respectiv ora 10:00.
Pana la ora 17:49, pe site-ul www.aippimm.ro s-au inscris 1.029 de firme. Inscrierile se fac non-stop pana in data de 24 ianuarie, ora 20:00.
Ajutorul de minimis pentru IMM-uri, in cuantum de maxim 100.000 de euro, acopera 90% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aprobate pentru finantare, iar perioada de acordare este de doi ani fiscali. Fondurile vor fi alocate de la bugetul Departamentului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Mediul de Afaceri si Turism.
Astfel, IMM-urile trebuie sa mentina locurile de munca existente la data inregistrarii cererii de finantare si sa creeze pana la finalizarea investitiei, dar si sa mentina ulterior pentru o perioada de trei ani locurile de munca pentru persoane care nu au avut contract individual de munca in ultimele trei luni. Autoritatile estimeaza ca vor beneficia de aceste ajutoare 1.111 de IMM-uri.
Ajutoarele se vor acorda pe baza unor punctaje si nu pe principiul primul venit-primul servit. Punctajul acordat IMM-urilor la inscriere este urmatorul: pentru productie - 35 de puncte, la invatamant, stiinta, cercetare - 30 puncte, iar pentru servicii, sanatate, asistenta sociala, cultura si arta - 20 puncte. Microintreprinderile primesc 15 puncte, intreprinderile mici - 10 puncte, iar cele mijlocii - 5 puncte. Al treilea indicator, de departajare, vizeaza numarul de persoane angajate. Astfel, pentru un angajat firma primeste 15 puncte, pentru doua locuri de munca nou create - 20 de puncte, 3 locuri de munca - 25 puncte, 4 locuri - 30 puncte si cinci locuri - 35 de puncte.
Cel mai mare punctaj este de 100 de puncte, iar punctajul minim pentru aprobarea proiectului este de 60 de puncte. Dupa inscriere, timp de 60 de zile, vor fi verificate dosarele pentru a nu exista neconcordante, dupa ce un soft va stabili care firme au punctajele mai mari pe baza criteriilor mentionate.
Ministerul Finantelor a decis ca sesiunea de inregistrare online pentru schema de minimis derulata in august anul trecut si reclamata de mai multi inreprinzatori sa fie anulata si reluata pentru a fi eliminata astfel orice suspiciune cu privire la corectitudinea procesului.
La acea data, mai multi intreprinzatori care au incercat sa acceseze pagina de internet a Ministerului Finantelor au reclamat ca sectiunea dedicata schemei de minimis s-a blocat dupa deschidere, iar la scurt timp procesul de selectie a fost declarat inchis, acestia nemaiputand aplica pentru ajutorul financiar.
Ulterior, ministerul a transmis un comunicat in care arata ca pagina de internet dedicata schemei de minimis pentru IMM-uri a fost accesata de 20.225 de persoane, iar restul celor interesati nu au mai putut intra pe site deoarece limita tehnica a echipamentelor IT "era deja atinsa".
Bugetul pentru ajutoarele de minimis acordate IMM-urilor care fac investitii este de 500 milioane lei (125 milioane euro), plata ajutorului efectuandu-se pana la finele anului 2015.
Mai multe despre:
#IMM-uri#ajutor de minimis
Pe acelasi subiect: