Hidroelectrica ar putea iesi din insolventa. Compania detinuta de stat va trece pe profit in acest an, cu un castig de 430 mil. lei
Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, estimeaza ca producatorul de electricitate va trece pe profit in acest an, cu un castig de 430 milioane de lei, dupa pierderi de 170 milioane de lei anul trecut, potrivit Mediafax.
"Hidroelectrica a avut anul trecut pierderi de 170 milioane de lei", a declarat avocatul Remus Borza, reprezentantul Euro Insol.
El a adaugat ca productia de energie estimata pentru acest an este de 13 TWh, fata de 11,8 TWh anul trecut, in timp ce veniturile Hidroelectrica sunt estimate sa ajunga la 2,7 miliarde de lei, de la 2,3 miliarde de lei in 2012.
Potrivit lui Borza, in acest an compania de stat va livra pe piata reglementata 3,9 TWh de energie, fata de 5,5 TWh anul trecut, iar Hidroelectrica va inregistra venituri suplimentare de 434 milioane de lei ca urmare a aprobarii de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei a cresterii pretului la care producatorul de energie va livra electricitate pentru piata reglementata, de la 71 de lei la 125 de lei.
Totodata, compania nu va mai finanta investitiile care nu au un aport in cresterea capacitatii de productie a energiei si va sista incredintarea directa de contracte catre Hidroserv-uri, subsidiare de servicii din Hidroeelctrica.
"In 2013 am bugetat zero lei pentru investitiile care nu au contributie energetica (asigurarea apei potabile in localitati, lucrari pentru agricultura etc - n.r.) pentru ca este imoral sa le finanteze doar Hidroelectrica. Beneficiarii trebuie sa le finanteze si ei", potrivit lui Borza.
In 11 ianuarie Borza a adaugat ca a avut o intalnire cu reprezentantii Hidroserv in care a agreat calendarul de fuziune a celor opt Hidroserv-uri, cu termen in 28 februarie.
"Hidroelectrica nu mai vrea sa sustina financiar Hidroserv-urile si nici sa le creasca artificial cifrele de afaceri. Nu le vom mai acorda prin incredintare directa contracte, vor trebui sa participe la licitatii", a spus Borza.
Hidroelectrica a intrat in insolventa in in luna iunie 2012.
Mai multe despre:
#Hidroelectrica#insolventa
Pe acelasi subiect: