Peste 150 de angajati Hidroelectrica au fost concediati. Toti directorii, revocati din functie
Hidroelectrica
Administratorul judiciar al Hidroelectrica a semnat miercuri preavize de concediere pentru 154 de salariati ai companiei de stat si a redus alte 161 de posturi care erau vacante.
"In 16 ianuarie am semnat preavize de concediere pentru 154 de salariati ai Hidroelectrica, iar alte 161 de posturi care erau vacante, deci neocupate, au fost inchise", a declarat joi, intr-o conferinta de presa, reprezentantul administratorului judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, citat de Mediafax.
El a adaugat ca in cursul acestui an vor iesi la pensie alte 36 de persoane, iar pana pe 30 iunie vor fi disponibilizate alte 500 de persoane din cele opt Hidroserv-uri controlate de Hidroelectrica, care au in total 2.500 de angajati.
Borza a mai spus ca Euroinsol a mai dispus diminuarea cu 50% a anumitor sporuri si prime, a diurnei, a valorii tichetelor de masa si a eliminat tichetele de carburant. Potrivit lui Borza, in urma diminuarii acestor costuri Hidroelectrica va face economii anuale de 10 milioane euro.
Administratorul judiciar a anuntat, de asemenea, ca toti directorii din Hidroelectrica au fost revocati din functie, iar postul de director general urmeaza sa fie ocupat in urma unui concurs. Fostul director general al companiei, Stefan Gheorghe, a preluat functia de director adjunct.
Toti directorii din Hidroelectrica au fost revocati din functie
Totodata, toti directorii din Hidroelectrica au fost revocati din functie, iar postul de director general urmeaza sa fie ocupat in urma unui concurs. Fostul director general al companiei, Stefan Gheorghe, a preluat functia de director adjunct.
Hidroelectrica este detinuta de Ministerul Economiei si se afla in insolventa din iunie 2012.
Pe acelasi subiect: