Grecia s-a salvat. In scena intra Italia. Guvernul de la Roma se imprumuta cu dobanzi record
Premierul italian Silvio Berlusconi a testat astazi interesul investitorilor pentru datoriile statelor europene dupa acordul anti-criza. Rezultatul nu a fost prea multumitor in conditiile in care Italia a vandut obligatiuni cu randamente record, informeaza Bloomberg.
Trezoreria italiana a vandut patru tipuri de obligatiuni, in valoare totala de 7,9 miliarde de euro, sub tinta de 8,5 miliarde de euro.
Randamentul obligatiunilor pe termen de 10 ani a crescut dupa licitatie cu 0,11 puncte procentuale, la 5,98%. "Rezultatele nu sunt prea multumitoare. Ma asteptam la o cerere mai mare", a spus Annalisa Piazza, analist la compania Newedge Group in Londra.
Vanzarea de obligatiuni italiene a fost prima din zona euro, dupa ce liderii europeni au incheiat un acord de combatere a crizei in noaptea de miercuri spre joi care prevede recapitalizarea bancilor, extinderea capacitatii fondului de sustinere financiara si reducerea cu 50% a datoriilor Greciei catre detinatorii de obligatiuni.
Acum, ca Grecia nu mai este in pericol imediat de intrare in incetare de plata, atentia pietelor se concentreaza pe Italia.
Berlusconi s-a angajat la summit sa aplice masuri de stimulare a cresterii economice si de reducere a datoriilor Italiei, pe locul al doilea ca marime in zona euro, dupa cele ale Greciei.
Italia a mai vandut vineri obligatiuni pe trei ani cu un randament de 4,93%, cel mai ridicat nivel dupa noiembrie 2000 si in crestere de la 4,68% la licitatia anterioara, de la sfarsitul lui septembrie.
Cererea a depasit de 1,35 ori oferta, comparativ cu 1,36 luna trecuta.
Berlusconi s-a angajat sa creasca varsta de pensionare, sa modifice legislatia astfel incat concedierile sa poata fi facute mai usor si sa vanda anual active de stat 5 miliarde de euro, in urmatorii trei ani.
In ultima luna, Italia a fost retrogradata de cele mai mari trei agentii de rating, Standard&Poor’s, Moody’s si Fitch, din cauza ingrijorarii ca tara ar putea avea dificultati in reducerea datoriilor ca efect al incetinirii cresterii economice.
Berlusconi a dezmintit o informatie din presa potrivit careia a acceptat sa demisioneze in ianuarie si sa organizeze alegeri anticipate in martie, in schimbul sprijinul reformei pensiilor de catre Liga Nordului, principalul partener de coalitie. Guvernul a revizuit in scadere aproape la jumatate estimarile de crestere economica pentru acest an, la 0,7%, si la 0,6% pentru 2012.
Incetinirea cresterii poate afecta eforturile de a reduce datoriile de 1.900 miliarde de euro, respectiv 120% din PIB.
Italia trebuie sa ramburseze anul viitor datorii de 298 miliarde de euro, mai mult decat Spania, Franta sau oricare alt stat din zona euro.
Randamentele obligatiunilor Italiei se mentin la "niveluri foarte ridicate" si pot fi reduse doar prin aplicarea reformelor, a declarat joi guvernatorul Bancii Italiei si viitor sef al Bancii Centrale Europene de la 1 noiembrie, Mario Draghi. Acesta din urma a precizat ca BCE va continua sa cumpere obligatiuni guvernamentale, chiar daca aceasta masura este temporara.
Citeste si:
Pe acelasi subiect: