Cea mai mare banca din Italia, sub sechestru. UniCredit, banuita de evaziune fiscala
Autoritatile italiene au pus sub sechestru active ale UniCredit in valoare de 245 milioane de euro, intr-o ancheta de evaziune fiscala in care sunt cercetati 20 de directori, inclusiv fostul director general Alessandro Profumo, a declarat o sursa apropiata investigatiei, citata de Bloomberg.
Anchetatorii analizeaza daca UniCredit, cea mai mare insitutie de credit din Italia, a comis frauda printr-un plan de investitii aranjat de Barclays. Trei persoane de la Barclays sunt de asemenea, investigate, a afirmat sursa.
Banca italiana a fost "foarte surprinsa" de confiscarea activelor si "ramane convinsa ca atat UniCredit cat si angajatii sai au actionat corect", potivit unui comunicat al UniCredit.
Activele retinute de autoritati reprezinta profitul despre care se crede ca banca l-ar fi obtinut prin declaratii false pentru anii fiscali 2007 si 2008, potrivit unui comunicat separat al politiei financiare italiene, care a derulat operatiunea de instituire a sechestrului.
Profumo, 54 de ani, a refuzat sa comenteze asupra anchetei, la fel si un purtator de cuvant al Barclays.
UniCredit s-a folosit de un plan financiar numit Brontos pentru a majora "beneficiile economice" ale bancii, a afirmat Profumo la o reuniune anuala a UniCredit din aprilie anul trecut. Planul a crescut profitul inainte de taxe al bancii, a declarat, la momentul respectiv un purtator de cuvant al institutiei de credit. Investigatorii analizeaza utilizarea acestui plan financiar, a spus sursa apropiata anchetei.
Barclays ar fi propus folosirea acestei scheme financiare atat UniCredit cat si Intesa Sanpaolo, potrivit cotidianului italian Il Sole 24 Ore, care citeaza o nota a grupului Barclays.
Planul implica transferul unor active Barclays printr-o sucursala din Milano, folosind UniCredit si Intesa drept parti terte, intr-o tranzactie care ar fi generat profit de 75 de milioane de euro, ce urma sa fie impartit intre cele trei banci, a scris publicatia. Intesa nu a participat, a declarat un purtator de cuvant al bancii.
UniCredit a utilizat acest tip de tranzactii si in 2009, cand se afla deja sub investigatie, insa a platit pentru anul respectiv taxele corecte, potrivit politiei financiare.
Profumo a plecat din postul de director general in septembrie anul trecut, dupa un mandat de 13 ani la conducerea bancii. Decizia a fost motivata de un conflict cu actionarii.
Pe acelasi subiect: