Datele care zdrobesc orice speranta: zona euro e deja in recesiune tehnica. Situatia economica s-a inrautatit dincolo de cele mai pesimiste previziuni
Scaderea puternica a activitatii din industria manufacturiera din Germania si Franta a inrautatit situatia economica din zona euro luna aceasta, dincolo de previziunile celor mai pesimisti analisti, arata sondajele din mediul de afaceri, citate de Reuters.
Sondajele PMI au evaluat performantele a mii de companii din fiecare dintre cele doua tari in Luna martie, iar rezultatele zdrobesc practic orice speranta ca zona euro va mai reusi sa evite recesiunea.
Cifrele arata ca activitatea economica din Germania si Franta, cele mai mari economii europene, incepe sa scada, iar numarul locurilor de munca din zona euro afiseaza cea mai abrupta rata de reducere din ultimii doi ani.
"Pare a fi un an foarte prost, daca lucrurile vor continua astfel. Am avut o usoara revenire la inceputul anului, cand am sperat ca economia va prinde avant, dar se pare ca a obosit", comenteaza Chris Williamson, economisul sef al Markit, compania care a efectuat sondajele.
Williamson noteaza ca rezultatele sondajelor reflecta o contractie economica de aproximativ 0,1% in zona euro in primul trimestru, dupa scaderea de 0,3% din ultimele trei luni ale anului trecut. Astfel, blocul monetar ar fi deja in recesiune tehnica.
Media estimarilor economistilor contactati de Reuters indica o contractie economica de 0,3% in zona euro in acest an, similara cu cifra inaintata in februarie de Comisia Europeana.