OMV Petrom investeste 30 milioane euro pentru redezvoltarea zacamantului de titei Tazlau
Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom (Foto: Mediafax)
OMV Petrom, cel mai mare producator de titei si gaze din sud-estul Europei, va investi circa 30 milioane euro in perioada 2014 – 2015 in proiectul de redezvoltare a zacamantului de titei Tazlau, din judetul Bacau, si are in plan sa aloce alte 500 milioane euro pentru astfel de proiecte in viitor.
La finalul anului 2013, OMV Petrom avea in dezvoltare 11 astfel de proiecte. Investitiile viitoare planificate pentru implementarea acestor proiecte se ridica la peste 500 milioane euro, iar rezervele dovedite si probabile se ridica la circa 100 milioane bep (barili echivalent petrol), se arata intr-un comunicat al companiei.
"OMV Petrom investeste constant in tehnologii noi si metode de recuperare secundara pentru redezvoltarea zacamintelor mature pentru a imbunatati ratele de recuperare a titeiului si gazelor. Acest proiect va contribui la atingerea obiectivului nostru strategic de a stabiliza productia de hidrocarburi din Romania in timp ce rezervele suplimentare deblocate prin aceasta investitie vor intari contributia OMV Petrom la asigurarea securitatii energetice a Romaniei pe termen lung", a declarat Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatile de explorare si productie.
Tazlau este un zacamant matur de titei, exploatat de peste 60 de ani, a carui productie zilnica reprezinta sub 1% din productia totala de titei a OMV Petrom in Romania. Acest proiect va debloca rezerve suplimentare de titei de 3,2 milioane barili (echivalent cu circa 10% din productia anuala de titei a OMV Petrom in Romania), inlocuind declinul natural.
Potrivit companiei, redezvoltarea zacamantului are ca scop cresterea gradului de recuperare a titeiului din zacamantul Tazlau prin injectie de apa industriala. Proiectul de redezvoltare Tazlau consta in 20 de operatiuni de reparatii capitale, construirea unei instalatii de tratare a apei si a unei retele noi de distributie a apei.
OMV Petrom are o productie anuala de titei si gaze de 66 milioane bep. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual si detine o centrala electrica de inalta eficienta de 860 MW si un parc eolian de 45 MW.
Mai multe despre:
#Petrom#zacaminte
Pe acelasi subiect: