Numărul autoturismelor second-hand înmatriculate în ianuarie, de patru ori mai mare față de anul trecut. Ce mașini preferă românii
Masini, parcare
Numărul autoturismelor second-hand înmatriculate în România, în prima lună din 2018, a fost de 39.261 de unităţi, de peste patru ori mai mare decât în perioada similară din 2017, când erau înregistrate doar 7.708 de unităţi, potrivit Direcţiiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Cele peste 39.200 de autoturisme rulate consemnate în ianuarie reprezintă un număr mai mult decât dublu faţă de autoturismele noi, care au însumat în perioada de referinţă 11.744 de unităţi, scrie Agerpres.
Potrivit datelor DRPCIV, cele mai înmatriculate autoturisme second hand înregistrate în ianuarie 2018 au fost: Volkswagen (10.329 de unităţi, creştere de 378,42% faţă de ianuarie 2017), Opel (4.476 unităţi, +351,66%), Ford (3.749 unităţi, +400,53%), Audi (3.538 unităţi, +352,43%), BMW (3.487 unităţi, +330,49%), Mercedes-Benz (1.903 unităţi, +494,69%), Renault (1.742 unităţi, +542,80%) şi Skoda (1.722 unităţi, +360,43%).
Pe de altă parte, înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu 66,37% în ianuarie 2018, ajungând la 11.744 de unităţi, în comparaţie cu aceeaşi lună din anul anterior, când s-au înregistrat 7.059 de autoturisme.
În funcţie de numărul unităţilor înmatriculate, cele mai multe solicitări de autoturisme noi au vizat mărcile: Dacia - cu 3.613 exemplare, în creştere cu 67,35% faţă ianuarie 2017, Volkswagen (1.080 exemplare, +31,07%), Skoda (905 exemplare, + 31,07%), Ford (838 exemplare, +40,31%) şi Renault (724 exemplare, +15,65%).
Pe de altă parte, cele mai reduse frecvenţe au fost înregistrate la: Jaguar, cu opt unităţi, Alfa Romeo (5), Bentley, Maserati şi SsangYong (câte 3 unităţi), Ferrari, Mercedes-AMG, Subaru şi Tesla (câte două unităţi), Aro, Ford-CNG-Technik, Lada şi Lamborghini (câte o unitate).
Datele DRPCIV relevă că parcul auto naţional din România a ajuns, la finele anului 2017, la peste 7,635 milioane de unităţi, în creştere cu 8,91% faţă de anul precedent, din acest total 1.320.230 fiind înmatriculate în Bucureşti.
Conform Direcţiei de Înmatriculări, aproximativ 2,28 milioane de unităţi din totalul parcului auto naţional erau mai vechi de 11-15 ani, 1,774 milioane de unităţi cu vechime între 16 şi 20 ani, 1,719 milioane cu peste 20 de ani vechime.
În ceea ce priveşte autovehiculele noi (vechime 0-2 ani), la nivel naţional erau înregistrate, la sfârşitul anului trecut, 287.174 de unităţi, din care 200.642 autoturisme. În plus, la finele lui 2017, pe drumurile din România circulau 3.715.483 de autovehicule cu motoare pe benzină, respectiv 3.501.491 de maşini diesel.
Mai multe despre:
#masini second-hand#inmatriculari
Pe acelasi subiect: