Jaguar, Chrysler și Porsche, în topul mașinilor exclusiviste aduse în România în 2017. Câți bolizi de lux au cumpărat românii
Jaguar
Românii au continuat să cumpere şi să înmatriculeze maşini exclusiviste şi în 2017, atât noi cât şi second hand, numărul unităţilor auto de acest fel situându-se la 1.943, dintre care cele mai multe din gama Jaguar, respectiv 919 exemplare, reiese din datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), citate de Agerpres.
Conform statisticii oficiale, în perioada ianuarie - decembrie 2017, pe lista maşinilor scumpe înmatriculate, după Jaguar, se află Chrysler, cu 834 de unităţi (toate second hand), în creştere de peste zece ori faţă de anul anterior, când erau înregistrate numai 82 de exemplare.
Ierarhia continuă cu Porsche, care a consemnat, anul trecut, 762 de unităţi înmatriculate (din care 24 exemplare noi), în creştere cu 4,24% faţă cele 12 luni din 2016.
Înregistrările din 2017 ale mărcii Jaguar, în cuantum de 919 exemplare, reprezintă echivalentul unui salt de 159% în comparaţie cu intervalul ianuarie - decembrie din anul precedent.
De asemenea, printre autovehiculele scumpe achiziţionate şi înmatriculate în România, în cursul anului trecut, se mai află: Maserati - cu 89 de unităţi, dintre care 37 exemplare noi, Cadillac (44 unităţi, dintre care una nouă), Ferrari (22 de unităţi; 8 noi), Rolls Royce (19 unităţi; 3 noi), Lamborghini (9 exemplare; 3 noi) şi Pontiac (7 unităţi second hand).
La nivel general, datele DRPCIV relevă că aproximativ 106.000 de autoturisme noi au fost înmatriculate, în anul 2017, în România, în creştere cu 10,71% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, în timp ce numărul înregistrărilor de maşini rulate a ajuns la aproape 519.000 de unităţi, mai mult cu 74,55% raportat la intervalul de referinţă.
Potrivit Direcţiei de specialitate, în intervalul ianuarie - decembrie din anul anterior, din totalul de 105.083 de vehicule noi înregistrate, pe primele trei locuri se află Dacia - cu 29.974 unităţi (+8,61% comparativ cu anul 2016), Volkswagen (9.361 unităţi, +12,26%) şi Skoda (8.734 unităţi, +0,66%).
În acelaşi timp, pe segmentul autoturismelor second hand, din cele 518.927 de unităţi înregistrate în ultimele 12 luni, cele mai multe au fost consemnate pentru Volkswagen, cu 136.268 de exemplare (+60,66% faţă de perioada ianuarie - decembrie 2016), Opel (63.826 unităţi, +33,24%) şi Ford (50.916 unităţi, +54,18%).
Pe acelasi subiect: