Lovitură pentru exportatorii de grâu din România. De ce refuză Egiptul un vapor încărcat cu cereale în valoare de 10 mil. dolari
Un vapor încărcat cu 63 de mii de tone de grâu, din România, care valorează aproape 10 milioane de dolari, este oprit de autorităţile egiptene de la descărcare într-un port de la Marea Roşie.
Motivul: grâul ar conţine şi seminţe de mac. Ştirea publicată iniţial de agenţia Reuters a făcut deja înconjurul lumii. Dacă s-ar adeveri, iar marfa ar fi refuzată, tot grâul românesc ar primi o ştampilă foarte proastă la export, spun specialiştii.
Informaţia că un vapor cu 63 de mii de tone de grâu din România ar putea să nu primească avizul autorităţilor din Egipt, pentru că ar fi contaminat cu seminţe de mac, s-a răspândit imediat în presă internaţională şi la bursele de mărfuri. Cei de la Reuters spun că ar fi vorba despre o înăsprire a condiţiilor pe care egiptenii le pun pentru importul de grâne. Ştirea a ajuns şi la şeful PSD, Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD: "Grâul despre care e vorba a fost exportat din portul Constanţa, dar în portul Constanţa au fost inspectorii egipteni care aici au făcut verificările, deci nu pot fi probleme din punctul asta, şi mai mult decât atât, în România grâul nu are mac. "
Proprietarul grâului, care valorează aproape 10 milioane de dolari, susţine că vaporul este încă în Portul Safaga de la Marea Roşie şi că marți s-au luat din nou probe, dar că nu poate fi vorba despre o contaminare.
Mihai Anghel, director Cerealcom, proprietarul grâului: "Contaminarea trebuia s-o fi văzut-o dacă era, în portul Constanţa, pentru că au avut delegaţii, survey-ori de prim rang internaţional care au răspuns de recepţia mărfii. În momentul de faţă înţeleg că au prelevat din nou probe pentru că aşa ceva este imposibil şi oricum seminţele, nu seminţele, tuburile de mac pe care le-au găsit, oricum alea nu intră nicăieri în condiţiile contractuale de calitate internaţionale."
Egiptul este cel mai mare importator de grâu la nivel mondial, acoperă aproape 10% din întregul volum de grâu tranzacţionat pe glob. Aşa că preţurile plătite de egipteni sau mesajele pe care le dau ei, influenţează toate pieţele, până la cel mai mic producător.
Gabriel Razi, analist: "Dacă se menţine decizia de a renunţa sau de a trimite înapoi spre reîncărcare sau spre a cumpăra un nou vapor şi a primi despăgubiri, atunci grâul românesc va avea o ştampilă extrem de negativă şi poate ridica multe semne de întrebare de la alţi cumpărători, pentru că noi vindem poate mai mult de jumătate din export pleacă către destinaţii din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii"
În ultimii doi ani, autorităţile de la Cairo au refuzat mai multe vapoare, pe motiv că erau contaminate cu ciuperca numită cornul secarei. În realitate valorile erau foarte mici, mult sub limitele internaţionale admise. În semn de protest, mai multe state au decis să nu mai vândă grâul pe această piaţă.
Pentru România, cumpărăturile făcute de Egipt an de an din portul Constanţa acoperă cam un sfert din exportul total de grâu. Iar noi exportăm jumătate din tot ce producem în materie de cereale.
Pe acelasi subiect: