Lenesii care nu ies la sapa nu vor mai primi subventii de la stat. VIDEO
Lenesii care nu ies la sapa, dar asteapta subventii de la stat, vor avea de-a face cu detectivii Ministerului Agriculturii. Statul nu mai accepta sa dea inutil bani pentru parloage. Asa ca, prin sondaj, cele sase milioane de terenuri lucrate sau pline de buruieni vor fi verificate.
In Timis, de exemplu, peste o treime din suprafatala agricola sta degeaba sub soare. In cele mai multe cazuri, pamanturile sunt detinute de persoane care nu au nicio legatura cu agricultura.
Inainte de criza, au cumparat terenuri in speranta ca vor face specula in domeniul imobiliar. Acum au ramas cu grija lor si, ca sa-si mai scoata din paguba, le declara ca fiind pasuni si incaseaza de la stat o subventie de 81 de euro pe hectar. Practic, iau bani pentru ciulini.
Asa ca cei de la Agentia pentru Plati si Interventii in Agricultura se vor pune pe facut controale. Primarii recunosc, insa, ca le va fi destul de greu sa demostreze ca oamenii fura statul.
Si oficialii din Ministerul Agriculturii stiu deja ca aproape jumatate dintre fermieri nu sunt basma curata.