FMI se intoarce, marti, la Bucuresti. Guvernul vrea sa reia discutiile privind reducerea TVA la alimente
O echipa de experti ai FMI, condusa de seful misiunii Fondului in Romania, Erik de Vrijer, se va afla la Bucuresti in perioada 6-14 noiembrie pentru discutii cu autoritatile romane despre evolutiile economice recente, perspectivele economice, politica fiscala si monetara si reformele structurale.
Premierul Victor Ponta declara, sambata, ca Guvernul va relua discutiile cu Fondul privind reducerea TVA la 9% pentru alimentele de baza, dupa ce Ministerul Agriculturii se va consulta pe aceasta tema cu Ministerul Finantelor.
In vara, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, afirma ca bugetul pentru anul viitor va include "cu siguranta" TVA de 9% la alimente, daca aceasta masura nu va fi implementata din acest an, scrie Mediafax.
Oficialul declara, la vremea respectiva, ca scaderea TVA la paine de la 24% la 9% nu va duce, poate, la diminuarea pretului, dar va micsora evaziunea ficala cu 15-20%.
In luna mai, reprezentantii FMI afirmau ca reducerea TVA pentru anumite sectoare sau produse nu are efecte benefice pentru consumatori, intrucat duce adeseori la evaziune, iar FMI nu incurajeaza, ca principiu, cotele diferentiate de TVA.
Premierul Victor Ponta a maI declarat, luni, ca Guvernul este "foarte pregatit" pentru vizita FMI, care incepe pe 6 noiembrie, si ca mesajul transmis de pietele financiare, prin emisiunea de obligatiuni de 1,5 miliarde euro, a fost unul puternic si favorabil Romaniei, fiind posibila in continuare o scadere a randamentelor la sub 5%.
"Suntem foarte pregatiti pentru vizita FMI. Dupa cum stiti, dincolo de votul unanim din board-ul FMI (privind aprobarea celei de-a sasea evaluari a acordului preventiv, n.r.), practic saptamana trecuta mesajul dat de cei care n-au influente politice, si anume de pietele financiare, pentru Romania a fost un mesaj extraordinar de puternic in aceasta perioada si favorabil", a spus Ponta.
Board-ul FMI a aprobat la finele lunii septembrie cea de-a sasea evaluare a acordului preventiv cu Romania, disponibilizand cea de-a saptea transa, in valoare de 430 milioane DST - drepturi speciale de tragere (513 milioane euro), din programul de finantare de 3,5 miliarde euro. Astfel, suma totala pusa la dispozitia Romaniei pana in prezent de la inceputul acordului cu FMI, din martie 2011, este de 3,2 miliarde euro.
Acordul aflat in derulare este unul preventiv, iar autoritatile romane nu au accesat finantarea pana in prezent.
Acordul cu FMI este completat de o intelegere similara cu Comisia Europeana pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro, transele putand fi trase de autoritatile romane doar daca este necesar.
Pe acelasi subiect: