Aproape o treime din fabricile de lapte din Romania s-au inchis anul trecut
Peste 50 de fabrici de lapte din Romania, reprezentand aproape o treime din total, s-au inchis anul trecut din cauza scaderii cererii pe piata interna si cresterii costurilor de productie, a declarat pentru Mediafax Dorin Cojocaru, presedintele patronatului APRIL din industria laptelui.
La inceputul anului trecut in Romania functionau 183 de fabrici de lapte autorizate santitar-veterinar, potrivit APRIL. La 1 aprilie 2014, numarul fabricilor scazuse la 152, iar la finele anului la 130.
"S-au inchis pentru ca nu le mai merg afacerile. Costurile de productie sunt din an in an mai mari, iar hypermarketurile au inceput sa renunte la productia interna de lapte, pentru ca marcile proprii se produc in tari precum Polonia, Ungaria, Germania, Austria sau Slovacia. Din aceste tari vine lapte mai ieftin, pentru ca au ramas cu stocuri mari din cauza embargoului impus de Rusia", a spus Cojocaru.
El a adaugat ca hypermarketurile au marit taxele de raft pentru producatorii romani si incearca sa sustina firmele din tarile in care isi au originile.
"INS spune ca a crescut cu 6% consumul de lactate. Nimeni nu spune insa cu cat au crescut importurile in acest an. Multe ferme medii si mari din Romania s-au inchis, pentru ca din cauza importurilor masive nu mai au cui livra laptele. Exista astfel riscul de a ne decima efectivele de vaci", a afirmat oficialul patronatului.
Dorin Cojocaru a amintit ca la 1 aprilie 2015 se vor elimina cotele de lapte in Uniunea Europeana si fiecare tara va avea voie sa produca oricat va dori.
"Din aprilie vor veni pe piata cantitati si mai mari de lactate. Estimam ca pana la finalul anului din cele 130 de fabrici de lactate la nivel national vor mai ramane in jur de 70", a mai spus el.
Potrivit APRIL, piata lactatelor este estimata la aproape 900 de milioane de euro. Cei mai importanti producatori la nivel national sunt Danone, Albalact, Friesland, Olympus, Delaco si Hochland.