Romania, locul 5 in Europa la cresterea preturilor la locuinte, dar printre ultimele la costul pe metrul patrat. Cat cheltuiesc europenii ca sa-si cumpere o casa
Casa, imobiliare
Romania, cu o crestere cu 5,9% a preturilor pe segmentul rezidential in primul semestru din 2016, se afla pe locul cinci intr-un top al scumpirilor in Europa, dupa Portugalia (14,3%), Germania (11,24%), Turcia (10,68%) si Spania (6,64%), potrivit unui studiu realizat in 15 state europene de o companie de consultanta imobiliara.
La coada clasamentului se situeaza tari precum Slovacia sau Grecia, unde preturile au scazut chiar si cu pana la 3%, sau Elvetia, unde majorarea a fost infima, de sub 1%.
Cu toate ca Romania este fruntasa in ceea ce priveste cresterile preturilor in prima jumatate a anului, daca este luat in calcul costul pe metrul patrat, acesta se situeaza la circa 900 de euro. Pe primele locuri se afla Elvetia, Franta si Germania, unde preturile pe metrul patrat sunt cuprinse intre 5.785 euro/mp si 2.860 euro/mp.
La polul opus, conform studiului RE/MAX, se afla tari precum Turcia, unde pretul pe metrul patrat a fost in primul semestru de doar 534 de euro, Cehia (832 euro), Slovacia (879 euro) si Romania (900 euro).
In ceea ce priveste inchirierile pe segmentul rezidential, pretul pe metrul patrat a ramas aproape neschimbat in majoritatea statelor. Astfel, in Romania, acesta se situeaza la circa 5 euro/mp, la acelasi nivel ca si la finele lui 2015. Cele mai mari valori sunt inregistrate in Elvetia (17 euro/mp), Olanda (13 euro/mp), Franta (12,6 euro/mp) si Finlanda (12,5 euro/mp). La polul opus se afla Turcia - 2,27 euro/mp, Grecia - 4,2 euro/mp, Italia - circa 5 euro/mp si Romania, cu 5 euro/mp.
Studiul RE/MAX a mai evidentiat ca piata imobiliara din Europa este extrem de diversificata, existand diferente majore de la tara la tara. Cu toate acestea, singurul numitor comun la nivelul Europei este reprezentat de nivelul minim istoric al ratelor de dobanda la creditele imobiliare, fapt ce a determinat o crestere a cererii la nivel rezidential si, de asemenea, a preturilor.
Astfel, in prima jumatate a acestui an, un european a platit in medie 1.908 euro/mp pentru achizitia unei locuinte, 91% dintre locuitorii tarilor luate in calcul visand la o proprietate. In ceea ce priveste chiriile, pretul mediu la nivelul Europei s-a situat in perioada analizata la 8,08 euro/mp pe segmentul rezidential.
La nivel local, in ceea ce priveste previziunile pentru urmatoarele sase luni, RE/MAX Europe estimeaza ca preturile pe metrul patrat, atat la vanzare, cat si la inchiriere, vor ramane stabile, in timp ce Legea darii in plata ar putea avea chiar un efect usor negativ in privinta numarului de tranzactii. Cu toate acestea, investitiile pe segmentul imobiliar din Romania vor fi in continuare la un nivel ridicat, printre cele mai mari din Europa Centrala si de Est, conform statisticii.
Studiul RE/MAX Europe Housing Report a fost realizat in 15 tari - Austria, Cehia, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Portugalia, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia - in perioada ianuarie - iunie 2016.
Mai multe despre:
#imobiliare#preturi apartamente
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS