România, din nou lider în UE la creșterea lucrărilor în construcții. Avans de 6,9%, de cinci ori mai mult față de Germania, aflată pe locul doi
Constructii, santier, imobiliare
Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 6,9%, în iunie 2020, comparativ cu aceeaşi luna din anul anterior, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor membre UE, arată datele publicate, joi, de Eurostat.
Iunie este a doua lună consecutivă în care, în ritm anual, România este lider în UE la creşterea lucrărilor de construcţii.
Comparativ, în zona euro lucrările de construcţii au consemnat în iunie un declin anual de 5,9%, în timp ce în UE au înregistrat o scădere de 5,8%.
Eurostat precizează că singurele state membre UE în care lucrările de construcţii au crescut în luna iunie a acestui an, comparativ cu luna iunie a anului trecut, sunt: România (6,9%), Germania (1,4%), Finlanda (1,2%) şi Olanda (0,8%).
De la o lună la alta, în iunie 2020, comparativ cu luna anterioară, lucrările de construcţii au crescut cu 4% în zona euro şi cu 2,9% în Uniunea Europeană, graţie faptului că în Franţa lucrările de construcţii au crescut cu 12%.
România se situează printre ţările unde lucrările de construcţii au scăzut, de la o lună la alta, cu un declin de 4,8%, alături de Slovenia (minus 7,1%), Suedia (minus 6,6%) şi Slovacia (minus 4,9%).
Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România, în luna iunie 2020, faţă de iunie 2019, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 8%, ca serie brută, respectiv cu 10,3%, ca serie ajustată.
De asemenea, raportat la perioada de referinţă iunie 2020 - mai 2020, statistica oficială arată că o creştere a volumului total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, cu 3,2%. Pe de altă parte, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, lucrările de construcţii au scăzut cu 4,8%.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS