România a avut, în plină pandemie, cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană
Constructii, santier, imobiliare
Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 12,2%, în aprilie 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor membre UE, potrivit Eurostat.
Comparativ, în zona euro lucrările de construcţii au consemnat un declin anual de 28,4% în aprilie, în timp ce în UE au înregistrat o scădere de 24%.
Eurostat precizează că singurele state membre UE în care lucrările de construcţii au crescut în luna aprilie a acestui an, comparativ cu luna aprilie a anului trecut, sunt: România (12,2%), Germania (0,9%) şi Finlanda (0,8%).
De la o lună la alta, în aprilie 2020, comparativ cu luna anterioară, lucrările de construcţii au scăzut cu 14,6% în zona euro şi cu 11,7% în Uniunea Europeană. Cele mai importante diminuări au fost în Franţa (-32,6%), Spania (-26,3%) şi Slovacia (-10%).
Lucrările de construcţii au scăzut şi în România, de la o lună la alta, dar este vorba despre o scădere de doar 0,9%, una dintre cele mai mici înregistrate în rândul statelor membre.
Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, în aprilie anul curent, comparativ cu luna anterioară, ca serie brută, cu 2,5%. De asemenea, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a scăzut cu 0,9%.
În plus, în aprilie 2020, volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 12,1% faţă de aceeaşi lună din anul trecut. Totodată, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 10%, raportat la perioada de referinţă.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS