La jumatatea lunii ianuarie, indicele imobiliare.ro a inregistrat cresteri de pret la anumite categorii de apartamente in comparatie cu valorile medii raportate pentru luna decembrie a anului trecut.

Cea mai mare scumpire a fost inregistrata in cazul garsonierelor din Timisoara, dar modificari importante au avut loc si in celelalte mari orase din tara, se arata intr-un comunicat al imobiliare.ro.

"Asistam la un inceput dinamic de an pe sectorul rezidential si, surprinzator, la primele cresteri de pret la apartamente. Punctual avem exemple unde preturile au urcat in primele doua saptamani ale anului chiar si cu 8%. Ne asteptam totusi ca entuziasmul de inceput de an al vanzatorilor sa se mai desumfle in perioada urmatoare. Ramane de vazut daca aceste valori vor fi sau nu validate de cumparatori", a declarat, in comunicat, Adrian Erimescu, directorul general al portalului.

In ceea ce priveste apartamentele noi, in primele doua saptamani ale anului, cele din Brasov si Constanta s-au scumpit, in medie, cu 4% fata de luna decembrie.

Astfel, daca in Brasov pretul mediu solicitat pentru apartamentele noi a urcat de la 946 euro/mp util pana la 982 euro/mp util, in Constanta, cresterea a fost de la 933 euro/mp util la 968 euro/mp util.

In Brasov, un apartament nou cu doua camere, cu o suprafata utila de 55 metri patrati, este scos la vanzare pentru un pret mediu de 54.000 de euro. Cele mai ieftine oferte se gasesc in cartierul Astra.

Pretul mediu solicitat pentru un apartament nou cu trei camere, cu o suprafata utila de 75 metri patrati din Constanta este de 72.600 euro.

Tot cu 4% au crescut si preturile apartamentelor noi cu una si doua camere din Bucuresti. Pretul solicitat pentru garsonierele noi a crescut de la 1.242 euro/mp util pana la 1.296 euro/mp util, in timp ce apartamentele cu doua camere s-au scumpit de la 1.279 euro/mp util pana la 1.330 euro/mp util.

In celelalte mari orase din tara nu au fost inregistrate cresteri de pret in cazul apartamentelor noi.

Apartamentele vechi construite inainte de 1989 din Bucuresti au avut cresteri de 1%, in cazul garsonierelor (de la 1.157 euro/mp la 1.167 euro/mp util) si la apartamentele cu patru camere (de la 979 euro/mp util la 984 euro/mp util).

Apartamentele vechi cu patru camere au cunoscut cele mai mari cresteri de pret in Brasov, in acest inceput de an, de 6% (de la 775 euro/mp util la 822 euro/mp util). Si garsonierele au cunoscut o crestere mare, de 5% (de la 859 euro/mp util la 899 euro/mp util).

Apartamentele vechi cu trei camere s-au scumpit cu 2% in acest interval (de la 842 euro/mp util la 860 euro/mp util).

Categoriile de apartamente care au cunoscut cresteri de pret in prima jumatate a lunii ianuarie in Cluj-Napoca sunt garsonierele si apartamentele cu trei camere. In primul caz, este vorba despre o crestere de 2% (de la 1.030 euro/mp util la 1.048 euro mp util), in cel de-al doilea, cresterea este de 1% (de la 1.013 euro/mp util la 1.026 euro/mp util).

In Constanta, apartamentele care au inregistrat cresteri de pret in primele doua saptamani ale anului au fost cele cu doua si trei camere, care s-au scumpit cu 4% (de la 910 euro/mp util la 948 euro/mp util), respectiv 1% (de la 913 euro/mp util la 922 euro/mp util).

Toate tipurile de apartamente vechi din Timisoara, cu exceptia celor cu patru camere, au inregistrat cresteri de pret in acest interval. Garsonierele s-au scumpit cel mai mult, cu 8% (de la 875 euro/mp util la 943 euro/mp util). Pretul apartamentelor cu doua si trei camere au cunoscut cresteri de 2%.

In Iasi, apartamentele vechi s-au scumpit cu 5% in primele doua saptamani ale anului, valoarea medie a indicelui imobiliare.ro la jumatatea lunii ianuarie fiind de 817 euro/mp util, fata de 781 euro/mp util in luna decembrie.

Lansat in ianuarie 2000, portalul imobiliare.ro a depasit pragul de 19.000 de vizitatori unici pe zi si cuprinde una dintre cele mai mari baze de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel national.