"Prima Casa" a ajutat in 2013 dezvoltatorii de locuinte, care il considera vital si pentru 2014
Vanzarile de locuinte noi au consemnat o evolutie buna in 2013, programul "Prima Casa" ramanand motorul principal al sectorului rezidential, iar in 2014 piata va depinde in continuare de politica de creditare a bancilor si, in special, de masurile de sustinere guvernamentale.
"Nu mai putem vorbi de criza, ci de o reasezare a pietei - dezvoltarile imobiliare s-au reluat, in privinta creditarii, exista variante multiple la care clientii pot apela, preturile la locuinte nu au mai scazut accentuat, ci mai degraba s-au ajustat, iar numarul tranzactiilor imobiliare este in crestere comparativ cu 2012 (...) Putem spune ca ne indreptam spre o maturizare a pietei", a declarat Alina Necula, head of marketing & sales in cadrul dezvoltatorului imobiliar Adama, potrivit Mediafax.
Necula mentioneaza ca, in 2013, a existat o pondere crescuta de clienti care au achizitionat apartamente in baza economiilor din ultimii ani la care au mai adaugat, in unele cazuri, un imprumut de la banca.
Adama, detinuta de grupul austriac Immofinanz, a finalizat in acest an noi faze de dezvoltare pentru proiectele Edenia Titan si Evocasa Optima din Bucuresti si a inceput constructia la ultima cladire din complexul Copou Bellevue din Iasi, reprezentand practic o reluare a dezvoltarii post-criza.
Compania a vandut in medie in acest an 15 unitati pe luna in proiectele din Bucuresti si din tara, reprezentand o crestere cu circa 25% fata de anul 2012.
"In perioada care a urmat anuntului de schimbare a programului Prima Casa, de exemplu, si de acordare a creditelor numai in lei, piata a intampinat un blocaj, de scurta durata insa. La momentul actual, observam o revenire pe niste coordonate normale", a adaugat Necula.
Pentru 2014, ea se asteapta la o stabilizare a pietei, dar evolutia acesteia depinde si de modul in care bancile vor continua politica de creditare.
"In ultima perioada acest sector transmite semnale pozitive - dobanda la creditele in lei este in scadere, bancile au inceput sa puna la dispozitia clientilor pachete de credite standard care concureaza cu succes rata lunara a unui credit prin programul Prima Casa. (...) ne asteptam ca 2014 sa fie cel putin egal ca vanzari cu 2013 si, posibil, sa vedem si o usoara crestere", a mai spus Necula.
O constanta in vanzari previzioneaza si reprezentantii companiei romanesti Conarg, care se asteapta si la o crestere a ofertei de locuinte noi.
"In plus, fiind vorba de un an electoral, asa cum deja este in obisnuinta acestor perioade, ne putem astepta la o oarecare relaxare atat sub aspect legislativ, si ne referim aici la programul Prima Casa pentru anul viitor, cat si al finantarilor bancare, atat pentru clienti, cat si pentru dezvoltatori. In acest context, noi ne propunem ca la sfarsitul anului viitor sa vindem integral locuintele din complexurile rezidentiale finalizate (55 pentru Rasarit de Soare si 30 pentru Quadra 2) si, de ce nu, initierea unor noi proiecte imobiliare", a declarat Mihai Vidat, director management-marketing Conarg, dezvoltatorul complexului Rasarit de Soare din Titan (1.000 de apartamente) si Quadra 2din zona Politehnicii (240 de locuinte).
In anul 2013, in cele doua ansambluri au fost vandute in total 143 de locuinte, din care 76 in Rasarit de Soare si 67 in Quadra 2.
Compania israeliana Tagor a finalizat, in acest an, prima faza a complexului Adora Urban Village in Bragadiru, cu un total de 75 de apartamente si a inceput constructia de proiecte similare in Pipera, Arad si Timisoara. Vanzarile in primul proiect finalizat nu au mers insa asa cum anticipau dezvoltatorii.
"Ne asteptam ca in ianuarie 2014 sa vindem jumatate din apartamentele din Adora Urban Village, faza 1. Am sperat sa vindem mai multe unitati in 2013, atunci cand proiectul se afla inca in etapa finalizarii finisajelor, dar cumparatorii au preferat sa astepte pana la incheierea lucrarilor pentru a face achizitii. Dar performanta este acceptabila, mai ales in lumina schimbarilor aduse de Guvern programului Prima Casa, care au insemnat eliminarea creditelor in euro in favoarea, exclusiv, a celor in lei, cu o rata a dobanzii evident mai mare", a declarat Ofer Lieberson, proprietarul Tagor.
In ceea ce priveste anul 2014, Lieberson mizeaza pe o evolutie buna a pietei, optimism dovedit si prin inceperea a inca trei proiecte, fiecare cu circa 100 de apartamente in prima faza.
Mai multe despre:
#Prima Casa#imobiliare
Pe acelasi subiect: