Pandemia transformă piața imobiliară. Cum arată noile birouri inteligente, care folosesc Internet of Things și integrează soluții pentru munca la distanță
            Munca de acasa, angajati
                        
            Dezvoltatorii de spaţii de birouri se adaptează noilor realităţi, în contextul pandemiei, şi implementează în cadrul clădirilor soluţii care permit integrarea muncii de acasă în activitatea companiilor.        
        
	Astfel, ATEN International, furnizor de soluţii de conectivitate AV/IT şi sisteme complete de administrare, anunţă parteneriatul strategic pe care îl demarează alături de COS - Corporate Office Solutions, companie care activează în segmentul amenajării spaţiilor de birouri din România, potrivit unui comunicat al companiei.
	"Situaţia actuală, în care ne confruntăm cu riscul de infectare, situaţie care a început în luna martie, tinde să devină o normalitate, un nou stil de viaţă, iar companiile trebuie să se adapteze din mers la un nou mod de lucru. Astfel, companiile partenere COS lucrează la elaborarea unui program integrat de work from home şi office work, iar tehnologiile disponibile şi facilităţile spaţiului de birou trebuie să susţină aceste moduri de desfăşurare a muncii", spun reprezentanţii companiilor.
	Noile birouri inteligente presupun soluţii de teleworking, de colaborare virtuală, precum şi transmisii live sau controlul echipamentelor de la distanţă, având în vedere reducerea consumului de energie şi utilizarea unor soluţii green pentru a asigura toate aceste aspecte suplimentar la cerinţele de bază pentru dotarea birourilor.
	"Ne propunem să îmbunătăţim continuu viaţa de zi cu zi şi eficienţa clienţilor noştri, iar acest parteneriat strategic ne permite să oferim soluţii de ultimă generaţie care se îmbină perfect cu elementele de design şi funcţionalitate de calitate pe care le oferim în prezent", a declarat Christophe Weller, CEO şi fondatorul COS.
	În acest context, COS - Corporate Office Solutions va integra în viitoarele sale proiecte produsele ATEN atât pentru a asigura conexiunea tuturor dotărilor dintr-un birou ca soluţii de Internet of Things, cât şi pentru controlul inteligent al spaţiilor de birou, precum şi accesul securizat la servere şi toate resursele unei companii. Soluţiile ATEN înglobează echipamente de transmisie video live pe Internet, facilitează folosirea infrastructurii de reţea în scopuri de conectivitate AV/ IT, atât de necesară pentru videoconferinţe şi în lucrul colaborativ de acasă.
	"Considerăm că parteneriatul strategic dintre COS şi ATEN pe zona birourilor inteligente are rolul de a susţine cererea actuală de pe piaţă pentru proiectarea de spaţii inteligente şi sigure. Societatea a conştientizat mai mult decât oricând nevoia de soluţii securizate pentru office work, cât şi eficienţă a muncii, iar prin parteneriatul pe care îl anunţăm astăzi vom putea adresa această piaţă cu soluţiile potrivite", a declarat Bogdan Mihalcea, Country Manager ATEN România.
	Soluţiile ATEN înglobează echipamente de transmisie video live pe Internet, facilitează folosirea infrastructurii de reţea în scopuri de conectivitate AV/ IT, atât de necesară pentru videoconferinţe şi în lucrul colaborativ, precum şi soluţii inteligente de alimentare. Practic, soluţiile ATEN conectează, administrează şi optimizează echipamentele electronice din diferite domenii, iar echipa ATEN de cercetare asigură un flux constant de soluţii inovatoare, care contribuie la extinderea portofoliului de produse disponibile la nivel mondial.
	Corporate Office Solutions este un furnizor de servicii integrate de arhitectură şi amenajare a spaţiilor de birouri din România. Pe parcursul a 22 de ani de activitate, COS a furnizat servicii profesionale şi produse pentru peste 2.000 de companii care aveau nevoie să îşi creeze sau să îşi transforme spaţiile de lucru.
	COS este parte a Office Solutions Group, consultant în domeniul birourilor din 1995 şi unul dintre cei mai mari din Europa, cu birouri în Moscova, Sankt Petersburg, Kiev, Almaty, Astana, Atyrau, Minsk, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timisoara.
                Mai multe despre:
                #piata imobiliara#cladiri de birouri#internet of things#munca de acasa#pandemie COVID-19            
        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            


 RSS