Gunoiul imobiliar ”înghite” România. Construcțiile noi au poluat hectare întregi de teren
România produce anual peste 300 de milioane de tone de deşeuri, atât menajere, cât şi din construcţii. Grav este că primăriile au pierdut pariul cu strângerea mizeriei, iar cea mai mare problemă o reprezintă molozul.
Inspectorul Pro, vă prezintă afacerea născută din aşa numitul gunoiul imobiliar, ca efect direct, al ineficienței autorităţilor.
Boomul imobiliar a atras după sine boomul gunoiului imobiliar. Am ajuns să trăim în era spaţiilor verzi sufocate de resturile din construcţii.
Din 2006 şi până acum, în România s-au ridicat peste 500.000 de locuinţe noi. Iar rezultatul se vede cu ochiul liber: mii de hectare de teren acoperite ilegal cu moloz.
Cele 50 de gropi de gunoi, autorizate în întreaga ţară, au preluat doar o parte din cantitatea deşeurilor produsă de şantiere. Iar asta a dus la apariţia unei pieţe negre a gunoiului imobiliar.
Gunoiul imobiliar din București
Oglindă, oglinjoară, nu suntem în cel mai frumos loc din ţară. Ne aflăm în vestul Capitalei, în zona Ghencea, unde în acest moment se construieşte foarte mult, iar - în jurul blocurilor nou construite - există mormane de moloz, sunt saci întregi cu materiale de construcţii, gresie spartă, faianţă, geamuri, tot felul de ţevi.
Bucureştiul produce într-un an 1,1 milioane de tone de deşeuri. Dintre acestea o mare parte o reprezintă resturile din construcţii. Le vedem aruncate peste tot, numai la groapa nu. Micii dezvoltatori preferă să plătească la negru transportarea molozului, deşi ştiu foarte bine că acesta va ajunge pe spaţii verzi.
Lipsa de educaţie privind protecţia mediului face ca genul acesta de investitori să favorizeze afacerea ilegală a gunoiului în detrimentul contractelor legale, care ar trebui încheiate cu firmele de salubritate.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS