După explozia prețurilor, piața imobiliară a început să cadă. Tranzacţiile au scăzut cu 15% în octombrie. Analiști: Se apropie recesiunea
După mulţi ani în care construcţiile de locuinţe au explodat, iar preţurile au ajuns la un nivel record, asistăm la un declin al pieţei imobiliare.
Octombrie a fost a patra lună la rând în care vânzările au scăzut considerabil, fenomen vizibil doar înainte de criză. În plus, şi volumul construcţiilor de ansambluri rezidenţiale s-a domolit cu aproape 30 de procente în primele 9 luni ale anului.
Constructorii, la rândul lor, nu lasă din preţuri.
În Cluj s-au vândut cu peste 50% mai putine apartamente luna trecută faţă de octombrie 2017, potrivit Agenţiei de Cadastru.
Este oraşul care anul trecut înregistra cea mai mare creştere a preţurilor. Locuinţele au devenit atât de scumpe, că era de aşteptat ca interesul oamenilor să scadă, spun experţii.
Şi la Iaşi a fost o scădere mare a tranzacţiilor cu apartamente şi case de peste 30%, faţă de toamna anului trecut.
La nivel naţional tranzacţiile imobiliare au scăzut în octombrie cu 15% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit Agenţiei de Cadastru, fiind a patra lună la rând de declin.
Daniel Crainic, director marketing portal Imobiliare: “Creşterea ROBOR, fluctuaţiile de curs valutar, toată neîncrederea care vine dinspre politic şi mediul economic influenţează pentru că o achiziţie imobiliară tine foarte mult cont de starea de sănătate psihologică a economiei sau a cumpărătorilor, de factorul de încredere pe care îl au sau nu în piaţă”.
Această neîncredere se reflectă şi în scăderea interesului pentru programul Prima Casă. Deşi ne apropiem de finalul anului, majoritatea băncilor încă mai au fonduri, în condiţiile în care în anii trecuţi se terminau până la jumătatea anului.
În faţa acestui declin al pieţei imobiliare, şi preţurile ar urma să scadă, cred analiştii.
Iancu Guda, Asociatia analistilor financiar-bancari: ”În maximum un an, un an şi jumătate, o să vedem o scădere a preţului la imobiliare cu cel puţin 25-30%. Dacă ne gândim la costul de producţie pe mp, care este cam 700-800 de euro, au de unde. Sigur, dorinţa de a maximiza profiturile îi va determina că la început să nu scadă preţurile, dar urmează vremuri grele, se apropie recesiunea, sunt foarte multe semnale care ne indică acest lucru şi cred eu că nu vor avea de ales”.
Datele Institutului Naţional de Statistică arată, de asemenea, o scădere a numărului de clădiri rezidenţiale construite în primele nouă luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 2017 începuse însă cu un plus pe acest segment.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS