România, locul trei în UE la scăderea construcțiilor
Constructii, santier, imobiliare
Lucrările de construcţii în România au înregistrat, în luna septembrie 2018 comparativ cu luna septembrie 2017, un declin de 1%, acesta fiind al treilea declin în ritm anual al lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană, arată datele publicate luni de Eurostat.
Comparativ, în zona euro, lucrările de construcţii au crescut cu 4,6% comparativ cu luna septembrie a anului trecut, iar la nivelul Uniunii Europene lucrările de construcţii au înregistrat un avans de 4,2%. Statele membre cu cel mai puternic avans al lucrărilor de construcţii, în ritm anul, au fost: Ungaria, 25,8%, Slovenia, 25,7%, şi Polonia, 20,2%.
Singurele state membre care au înregistrat scăderi în ritm anual ale lucrărilor de construcţii au fost: Bulgaria (minus 4%), Suedia (minus 1,5%) şi România (minus 1%).
În luna septembrie 2018 comparativ cu luna august 2018, lucrările de construcţii au crescut cu 2% în Uniunea Europeană şi cu 1,7% în zona euro. În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri fiind înregistrate în Franţa, 3,7%, Germania, 2,2%, şi Marea Britanie, 1,8%. În România, lucrările de construcţii au înregistrat un avans de 0,8%, după un salt de 2,5% în luna august 2018 comparativ cu luna iulie 2018.
Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută, a scăzut, în septembrie 2018 comparativ cu septembrie 2017, pe total cu 2,1%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 0,4%.
În septembrie 2018 comparativ cu august 2018, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 8%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor a crescut pe total cu 0,8%.
Mai multe despre:
#constructii#imobiliare
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS