Depresivi în casele prea mici. Locuințele românilor sunt cele mai înghesuite și mai aglomerate din UE
            Locuinţele de la noi din ţară sunt cele mai mici şi mai aglomerate din Uniunea Europeană. Jumătate dintre români stau înghesuiţi cu alţii în aceeaşi casă şi nu au parte de intimitate, arată studiile Eurostat. Din această cauză, oamenii sunt nefericiţi şi chiar depresivi, spun psihologii.         
        
	De voie, de nevoie, românii s-au obişnuit să trăiască în aceeaşi casă două sau chiar trei generaţi. Un bărbat, de exemplu, a locuit împreună cu soţia şi cei trei copii în numai 26 de mp, până când au devenit adulţi.
	Bărbat: “Eu stau cu soţia şi mi-e greu. Când trece ea, trebuie să mă opresc eu. Mă sui pe pat eu că să poată să treacă ea. Asta este.”
	În România sunt cele mai mici locuinţe din Uniunea Europeană. Suprafaţa medie a unui apartament sau a unei case din mediul urban este de numai 40 de mp, în timp ce media europeană este de peste 90 de mp. Iar locuinţele de la noi din ţară nu sunt doar mici, ci şi supraaglomerate, arată studiile Eurostat.
	Concret, aproape jumătate din populaţia României stă în casă împreună cu prea multe persoane. Şi la acest capitol suntem pe primul loc în Uniunea Europeană.
	Ca să nu existe acest fenomen de supraaglomerare, ar trebui că fraţii să împartă aceeaşi cameră doar până la 12 ani, dacă sunt de acelaşi sex. După 18 ani, fiecare persoană singură sau cuplu ar trebui să aibă o camera separată.
	Nu e de mirare că cei care locuiesc aşa ajung să aibă stări depresive, de tristeţe şi deznădejde, arată un studiu IRSOP. Iar cei mai mulţi aflaţi în această situaţie sunt tineri, între 18 şi 34 de ani.
	Cristina Fulop, psiholog: “E ca într-o capcană prins cel care stă într-un spaţiu foarte mic, dincolo de faptul că nu are niciun fel de intimitate sau este foarte restrânsă. Fiecare dintre noi avem nevoie de un spaţiu personal, chiar şi în raport cu persoanele foarte apropiate nouă.”
	Studiile de pe piaţă imobiliară arată că în România există un deficit de un milion de locuinţe.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS