Colliers: Investitorii sunt interesați de proiecte imobiliare noi, chiar și în contextul COVID-19, dar se aşteaptă la o înăsprire a condiţiilor de finanţare
Cladire de birouri
Investitorii imobiliari sunt în continuare interesaţi de proiecte noi în România, chiar şi în contextul epidemiei de COVID-19, arată un studiu al firmei de consultanţă imobiliare Colliers International.
În acelaşi timp, 70% dintre investitorii activi în segmentul terenurilor susţin că au în plan să încheie toate sau cel puţin unele dintre tranzacţiile deja în curs, conform unui studiu dedicat pieţei terenurilor desfăşurat în rândul a 115 profesionişti activi pe acest segment imobiliar.
Cele două studii fac parte dintr-o analiză amplă asupra pieţei imobiliare în ansamblu, bazată pe informaţii relevante ale factorilor de decizie din toate segmentele de piaţă, care vor fi prezentate în perioada următoare.
Potrivit Colliers International, Capitala rămâne epicentrul investiţiilor în acest an.
"Cei mai mulţi dintre investitorii din piaţa imobiliară caută să înţeleagă mai bine situaţia actuală înainte de a lua decizii de investiţii (64%)", arată studiul.
Totuşi, aproape un sfert dintre cei care au participat la studiul Colliers International în piaţa de investiţii declară că, dacă s-ar ivi oportunitatea unei tranzacţii cu condiţii favorabile, ar investi chiar şi în contextul incertitudinilor actuale.
Bucureştiul rămâne locaţia preferată pentru noi investiţii pentru aproximativ 57% dintre respondenţi, iar mai bine de 25% dintre cei chestionaţi sunt deschişi la noi oportunităţi de investiţii în oraşe regionale, ceea ce ar putea stimula piaţa imobiliară, mai ales că doar 5% dintre aceştia deţin în prezent proprietăţi în afara Bucureştiului.
Proprietarii de clădiri localizate în Bucureşti sau în oraşele regionale intenţionează să menţină în portofoliul lor aceste active. Aproape trei sferturi (74%) dintre investitori se aşteaptă la condiţii de finanţare mai riguroase.
"Cu toate acestea, investitorii se aşteaptă la o înăsprire a condiţiilor de finanţare şi apreciază că această criză ar putea avea efecte de lungă durată asupra pieţei imobiliare, cu implicaţii complexe atât în ceea ce priveşte veniturile din chirii, cât şi preţurile", relevă studiul Colliers International asupra pieţei de investiţii.
Cresc costurile de finanțare
Trei sferturi dintre respondenţi se aşteaptă la o scădere a disponibilităţii finanţării, în timp ce doar jumătate se aşteaptă la o creştere a costurilor de finanţare. Drept urmare, este de aşteptat ca viabilitatea economică, calitatea proiectelor şi istoricul relaţiei cu banca să conteze şi mai mult în analiza de creditare a băncilor.
Pe piaţa terenurilor, aproape 70% dintre jucătorii activi în tranzacţii intenţionează să avanseze cu toate sau cu unele dintre tranzacţiile în curs, iar 43% dintre participanţii la studiul Colliers International pe acest segment se aşteaptă să închidă tranzacţii în următoarele trei luni, ceea ce indică faptul că piaţa se păstrează activă în această perioadă. Mai mult, majoritatea investitorilor care nu prevăd finalizarea unei tranzacţii (achiziţie sau vânzare) pe termen scurt se aşteaptă să încheie totuşi o tranzacţie până la sfârşitul anului. Doar 16% dintre intervievaţi nu se aşteaptă să finalizeze nicio achiziţie sau vânzare de teren în 2020.
În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor la terenuri, 44% dintre investitorii participanţi la studiul Colliers International se aşteaptă ca preţurile să scadă în viitorul apropiat, în timp ce un procent similar de investitori nu au o opinie clară pe acest subiect. Studiul arată totodată şi faptul că segmentul de piaţă pe care investitorii activează - rezidenţial, birouri, retail sau proiecte mixte - sau poziţia lor ca vânzători sau cumpărători au o influenţă foarte mică asupra percepţiei actuale privind evoluţia preţurilor.
Totodată, peste 67% dintre investitori se aşteaptă ca implicaţiile actualei epidemii de COVOD-19 asupra economiei româneşti să dureze mai mult de un an, arată studiul Colliers International asupra pieţei de investiţii.
Cu toate acestea, există ceva mai mult optimism în ceea ce priveşte piaţa imobiliară, 35% mizând pe o recuperare în mai puţin de un an. De altfel, investitorii care prognozează implicaţiile asupra pieţei imobiliare pe o perioadă mai mare de un an sunt mai puţini (52%) decât cei care se aşteaptă la efecte pentru economia generală pe termen lung (67%). Investitorii sunt şi mai optimişti când vine vorba de propria companie, 27% aşteptând să-şi revină la normal în mai puţin de 6 luni, iar 38% în mai puţin de un an, ceea ce poate fi un semn de încredere în viabilitatea afacerii lor.
În perspectivă, jucătorii din piaţa imobiliară se aşteaptă la o dinamică divergentă a veniturilor din închiriere. Mai bine de 80% dintre cei chestionaţi cred că veniturile din retail şi din segmentul hotelurilor vor scădea, în timp ce segmentul industrial este de aşteptat să înregistreze creşteri ale chiriilor (22,4%) sau chirii stabile (58,6%).
Totodată, perspectiva pentru segmentul de birouri este neclară, întrucât numărul respondenţilor care înregistrează o scădere a chiriilor (45%) este aproape egal cu numărul respondenţilor care se aşteaptă la chirii neschimbate (37%). În acelaşi timp, este de aşteptat ca preţurile activelor să urmeze aceeaşi dinamică a veniturilor din chirii, cu unele diferenţe minore, deoarece aproximativ 75% dintre respondenţi se aşteaptă ca preţurile activelor din zona de retail şi hoteluri să scadă, în timp ce pe segmentele de birouri şi industrial preţurile vor rămâne constante, după cum consideră 52% dintre participanţii la studiul Colliers International asupra pieţei de investiţii.
Colliers International Group Inc. este unul dintre liderii globali în domeniul consultanţei imobiliare şi al managementului investiţiilor. Cu operaţiuni în 68 de ţări, cei peste 15.000 de specialişti întreprinzători lucrează împreună pentru a oferi consultanţă şi servicii de specialitate pentru a maximiza valoarea proprietăţii pentru chiriaşi, proprietari şi investitori. În 2019, veniturile corporate au fost de peste 3 miliarde de dolari (3,5 miliarde de dolari inclusiv afiliaţii), cu active gestionate de 33 miliarde de dolari.
Pe acelasi subiect: