Cum a influențat starea de urgență piața imobiliară din România. Apartamentele din Capitală s-au ieftinit, cele din Cluj-Napoca au continuat să se scumpească
Bloc, apartamente, imobiliare
Starea de urgență instaurată pe plan național în contextul răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus nu a avut, până în momentul de față, un efect tranșant asupra prețurilor de pe piața rezidențială, arată o analiză realizată de Imobiliare.ro.
Astfel, potrivit surseci citate, în ultimele 31 de zile, prețurile au crescut cu 1,8% la nivel național, marjă de creștere comparabilă cu cea din februarie, respectiv 1,6%.
Suma medie solicitată pentru un apartament, vechi sau nou, a ajuns la 1.391 de euro pe metru pătrat util la finele lui martie (față de 1.367 de euro pe metru pătrat în februarie).
“Menținerea unei traiectorii ascendente a prețurilor în actualul context de piață poate fi pusă atât pe seama inerției ce caracterizează, în general, atât piața imobiliară, cât și economia per ansamblu. Totodată, de notat este și faptul că efectele evenimentelor din plan social au început să fie resimțite în piață abia în a doua parte a lunii trecute. De remarcat este, totuși, că Bucureștiul și Iașiul fac notă discordantă în rândul marilor centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro, aici fiind consemnate ieftiniri luna trecută – în aceste orașe prețurile au scăzut, însă, și în februarie”, susțin realizatorii analizei.
În București, pe tot parcursul lunii martie, apartamentele disponibile spre vânzare au cunoscut o scădere de 3,4%, de la o medie de 1.444 de euro pe metru pătrat util, până la 1.395 de euro pe metru pătrat. Pretențiile vânzătorilor s-au diminuat pe ambele segmente de piață analizate, însă într-o măsură diferită: locuințele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,3%, de la 1.373 de euro pe metru pătrat la 1.369 de euro pe metru pătrat, în vreme ce unitățile locative nou-construite au cunoscut un recul de 5,8%, de la 1.503 la 1.416 euro pe metru pătrat util.
În Brașov, prețurioe au înregistrat un avas de 3,1%, după o scădere de 2,4% în februarie, de la 1.162 la 1.198 de euro pe metru pătrat util. În momentul de față, un apartament vechi poate fi achiziționat, în medie, cu 1.185 de euro pe metru pătrat util, respectiv cu 0,8% mai mult decât luna trecută, când ar fi costat 1.176 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, o locuință într-unul dintre ansamblurile rezidențiale nou-construite din Brașov are o valoare medie de listare de 1.219 euro pe metru pătrat.
La fel ca în februarie, așteptările vânzătorilor de apartamente din Cluj-Napoca s-au majorat și în martie, de data aceasta cu 2,6% (față de 3,2%). Astfel, prețurile se situează, în prezent, la o medie de 1.826 de euro pe metru pătrat util, comparativ cu 1.780 de euro pe metru pătrat la finele lui februarie. În capitala Transilvaniei, prețurile s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate: locuințele vechi s-au apreciat cu 2,1% (de la 1.783 la 1.820 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 2,9% (de la 1.779 la 1.831 de euro pe metru pătrat).
În Constanța, apartamentele disponibile spre vânzare au consemnat, per ansamblu, un avans de 1,4% în a treia lună a anului, de la 1.230 la 1.247 de euro pe metru pătrat util. Prețurile au cunoscut evoluții pozitive pe ambele segmente de piață analizate, chiar dacă într-o măsură diferită. Astfel, apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,5% (de la 1.235 la 1.241 de euro pe metru pătrat), iar unitățile locative nou-construite cu 3% (ajungând să coste 1.256 de euro pe metru pătrat, față de 1.220 de euro pe metru pătrat).
Iași este al doilea mare oraș al țării unde prețurile au înregistrat o scădere în luna martie: este vorba despre un minus de 1,5%, de la 1.053 la 1.037 de de euro pe metru pătrat util. În ultimele 31 de zile, locuințele din blocurile vechi s-au depreciat ușor, anume cu 0,2%, de la 1.076 la 1.074 de euro pe metru pătrat. Pe segmentul apartamentelor nou-construite, pe de altă parte, a avut loc un recul mai important, anume de 3%, de la 1.040 la 1.009 euro pe metru pătrat util. În acest context, ecartul de preț dintre apartamentele vechi și cele noi se accentuează.
La fel ca în februarie, în martie suma medie solicitată pentru un apartament din Timișoara a continuat să se majoreze, marja de creștere actuală, anume 1,4%, fiind comparabilă cu cea anterioară, respectiv 1,3%. Apartamentele vechi de pe piața timișoreană s-au scumpit în ultimele 31 de zile cu 1,6%, de la 1.295 la 1.316 euro pe metru pătrat util. Locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, pe de altă parte, s-au apreciat cu 1%, de la 1.281 la 1.294 de euro pe metru pătrat util.
Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depășit de curând pragul de 1.620.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS